Ieri bantuind prin hypermarket-urile patriei (in speta de fata, Auchan) mi-au cazut ochii in mod fatidic pe o eticheta noua, dar cu iz familiar. Iz familiar pentru ca era de la Halewood, in stilul gamei lor „Special Reserve” (sic!), iar noua pentru ca afisa o cromatica usor diferita fata de ce eram obisnuit.

Trec peste denumirea de “Floare de Luna” (ce o fi vrand sa insemne chestia asta nu stiu) si peste cromatica ciudata (sa asociezi negrul cu rosu pe o eticheta de vin deja bate la noi in Sange de Taur, dar poate asa s-a vrut) si aflu ca am de-a face cu o “Private Reserve”. Deja denumirile in engleza de pe sticlele de vin romanesc nu ma mai socheaza/exaspereaza decat in mica masura, expus fiind in decursul timpului la “iradieri” cu o sumedenie de preluari, din toate limbile pamantului. Avem de la Tenute si Weingut-uri la Domaine, Chateau-uri si Clos-uri. Si asa mai departe…

Priveam asadar la „Private Reserve”, englezism care in traducere libera suna a “rezerva privata, personala”. A cui? Nu se specifica. Probabil ca a cumparatorului. Cuvantul „reserve”, mai ales pe o sticla de vin, mie personal imi suna a ceva deosebit, care a fost pus deoparte, maturat si “bibilit” cu grija o anumita perioada in cramele producatorului.

De altfel termenii asociati din alte limbi ale vinului spun cam acelasi lucru:

“Reserva” pe un vin spaniol inseamna ca a fost maturat in crama minim 3 ani dintre care minim 12 luni in baricuri de stejar.

In Portugalia “Reserva” inseamna ca vinul are minim 0.5% alcool peste minimul regional si a fost realizat intr-o recolta “declarata”, deci strugurii (si vinul) sunt (teoretic) de o calitate mai buna.

“Riserva” de la italieni e cumva un concept mai variabil, in functie de fiecare DOC(G), dar implica in majoritatea cazurilor o anumita perioada de maturare in crama fata de vinurile obisnuite. In cazul zonelor consacrate, de traditie, cum ar fi Chianti, vinul denumit “Riserva” trebuie maturat minim 24 de luni inainte de a fi scos pe piata, fara a fi mentionat cat in sticla si cat in baric. La Barolo sunt necesare minim 62 luni din care 18 luni in lemn, pentru a se putea trece “Riserva” pe eticheta si asa mai departe.

In Lumea Noua termenul nu este reglementat in mod oficial, fiecare producator decide singur si cu de la sine putere ca o parte din vinurile sale sunt mai bune si trece pe eticheta “Reserve” dupa cum ii dicteaza constiinta sau spiritual antreprenorial.

Deci cam in toata Lumea Veche (din asta ziceam ca facem si noi parte, da?) termenul respectiv este cat de cat reglementat si implica o maturare a vinului respectiv in crama si un nivel de calitate presupus superior.

Si revenim la cazul de fata. Avem o eticheta de vin din Dealul Mare (intamplator o Feteasca Neagra) pe care scrie „Private Reserve”. Bun…curios intorc sticla sa vad din ce an este vinul si surpriza: 2013. Pai stati nitel, cum vine asta? Cum ramane cu „reserve”? Pai cat a stat vinul respectiv in crama?

Floare de Luna Halewood

Sa calculam: daca strugurii au fost recoltati in septembrie, cu tot cu fermentarea clasica, malolatica si alte procese tehnologice, calculam, pana la jumatatea lui martie aprox. 6 luni. Dar asta nu de elevaj sau de maturare. Sase luni au trecut de cand strugurii erau inca in vie. De baricuri nu cred ca se pune problema sa fi vazut, eventual niste cipsuri de la care sa vina „vanilia” si „condimentele” specificate pe eticheta. Vinul de fata se califica mai mult in categoria „vin tanar” decat „reserve”.

Dar sa vedem cum suna reglementarea termenului romanesc in caietul de sarcini DOC Dealu Mare. Acolo nu gasim definit termenul „Private Reserve” (sic!), in schimb gasim termenul ”Rezerva”. Si scrie asa:

– In cazul vinurilor de origine controlata ”DEALU MARE” maturate minim 6 luni in vase de stejar si/sau invechite in sticla timp de cel putin 6 luni se poate utiliza la etichetare mentiunea traditionala “Rezerva” .

Aha, deci se poate trece si la noi “Rezerva”, dar legea cere anumite conditii. Pe care vinul de fata evident nu le indeplineste. Decat daca au crescut strugurii direct in butoaiele de stejar sau in sticla, ca sa bifeze 6 luni de maturare, cam pe vremea asta.

Bine, o sa ziceti, dar producatorul a scris “Private Reserve”. Da, corect, nu a incalcat nici o lege, doar a facut un artificiu tipic romanesc. Pentru ca legea ii permite si nu se specifica in mod clar ca nu poti scrie “Rezerva” tradus in alte limbi pe eticheta.

Deci vinul nu poate fi “Rezerva”, dar este “Reserve”. Si inca una “Private” Sic!

Pe scurt, revenim la folosirea laxa a termenului “Reserve” in Lumea Noua (care in speta de fata se aplica si la noi): in functie de constiinta sau spiritual antreprenorial al producatorului care uneori da, asa usor, in reclama inselatoare. In cazul de fata cred ca este vorba de a doua varianta…adica de un exces de spirit antreprenorial cu o usoara tusa de inducere in eroare a consumatorilor si in consecinta cu un postgust amar. Tipic pietei romanesti de vin as spune…

P.S. I: Nu este vorba doar de Halewood, mai fac si altii de la noi (si de afara) “ghidusii” de astea. Doar ca de data asta e flagranta. Sa scrii „Reserve” pe un vin din 2013 frizeaza ridicolul si penibilul… Astept cu nerabdare o „Gran(d) Reserva” din 2014. Sau „Big Reserve”, dupa caz…

P.S. II: Nu disperati, se poate si mai rau: ce treaba are Feteasca Neagra (Neagra, da? si cu eticheta preponderent neagra) cu Floarea Soarelui (un simbol solar si care printre altele e impamantenita in constiinta populara de la noi ca furnizor de seminte de spart la meciuri sau la scara blocului, cu o bere alaturi) pentru mine e un mister.

Intortocheate sunt caile (re)brandingului…dar de data asta sa nu le spunem pe nume…

Floarea Soarelui Feteasca Neagra
Sursa: http://www.halewood.com.ro/