6 MLD, HELIPORT,

heliport_aerialSASE MILIARDE EURO PE BIHOR

Aceasta este valoarea celor peste 1500 de proiecte in curs de implementare sau eligibile, ale Unităților Administrativ Teritoriale din județul Bihor,ca o consecinta a Strategiei pentru dezvoltare durabilă a județului Bihor pentru perioada 2014-2020, activitate expusa joi de catre Consiliul Judeţean Bihor in cadrul unei intilniri la care au participat peste 100 de persoane. Strategia pentru dezvoltarea județului Bihor pentru perioada 2014-2020 şi portofoliul de proiecte se bazează pe 4 obiective strategice intercorelate (Dezvoltarea infrastructurii publice din județ;

Creșterea competitivității economice în industrie și agricultură;

Valorificarea potențialului turistic al județului; Dezvoltarea serviciilor publice și a capacității administrative) și 5 inițiative strategice care vor contribui în mod direct la atingerea viziunii asupra județului și surprind dezvoltarea economică și socială, ținând cont de specificul diferitelor zone ale județului, resurse, mediu și nivel de specializare și echipare, respectând principiile de dezvoltare stabilite (Modernizarea aeroportului Oradea;

Dezvoltarea mediului de afaceri în zona Tileagd – Aleşd; Dezvoltarea turismului sustenabil în arealul Munţilor Apuseni;

Dezvoltarea mediului de afaceri în zona Beiuş; Diversificarea şi consolidarea bazei economice în microregiunea Valea Ierului (Marghita – Valea lui Mihai – Săcueni).

 

HELIPORT PE SPITALUL JUDETEAN

PlanuL de construire a unei piste pentru elicoptere la Spitalul Judeţean s-a amânat din lipsa unei firme care să facă proiectul, acesta a intrat la iernat pentru că, tocmai când se finalizase proiectul, au început ploile şi frigul. „Avem de făcut nu mai puţin de 60 de găuri în acoperişul Spitalului iar acestea nu se pot face pe timp de iarnă. Am reuşit să obţinem o prelungire de la Rompetrol, în ceea ce priveşte finanţarea proiectului, până la primăvară. Între timp, vom demara o campanie prin care să mai adunăm fonduri care vor fi completate cu un ajutor din partea Primăriei Oradea”, a spus,directorul medical al Spitalului Judeţean, Hadrian Borcea.  Din cauza transferului  terestru de la spital la aeroport creşte durata transferului pacientului cu aproximativ 40 – 45 minute plus ca avem 30 de cazuri pe luna de acest gen,acestea sunt cauzele pentru care şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, Hadrian Borcea, a pus la punct proiectul pentru construirea pistei de aterizare pentru elicoptere. „Prin construirea heliportului la Spitalul Judeţean se va elimina complet transferul terestru al pacientului de la spital la aeroport şi, implicit, riscurile asociate. De asemenea, se va reduce timpul de transfer al pacienţilor critici de la Spital la centrele regionale cu până la 30 de minute, astfel că vor creşte şansele de aplicare în timp util a procedurilor şi tratamentelor medicale la aceşti pacienţi critici la destinaţie”, spune Hadrian Borcea. Proiectul are o valoare de 20 de mii de euro şi este unul din cele 16 proiecte câştigătoare în 2012 ale concursului „Împreună pentru fiecare”, demarat de Rompetrol.

 

ORADEA PE REPUBICII DESPRE GAZELE DE SIST

Acţiunea de informare a cetăţenilor privind gazele de şist şi proiectul Roşia Montană, pe pietonala străzii Republicii, lângă Gong şi Liceul Ady a demarat cu voluntarii Grupului de Acţiune pentru Roşia Montană (GARM) Bihor care le-au împărţit trecătorilor pliante informative despre pericolele extracţiei gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, dar şi pliante ce conţineau opiniile unor somităţi din lumea academică, despre proiectul Roşia Montană. Voluntarii GARM au iniţiat opetitie prin care aduna  semnături de la populaţie împotriva exploatării cu cianuri de la Roşia Montană, împotriva exploatării gazelor de sist prin fracturare hidraulică în Bihor şi restul ţării, dar şi împotriva folosirii organismelor modificate genetic în agricultura românească.

——————————————————————————————————————————————————————————

smiley-face

……………………………….stirea cu heliportul justifica zambetul diminetii…………………….

Un alpinist căzut în crăpătura unui gheţar este găsit de o trupă de la crucea roşie şi salvamont. Ăştia strigă de sus:
– Crucea roşie şi salvamontul sunt aici!
Iar alpinistul din prăpastie:

– Nu donez nimic!…

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

97 − 94 =