Românii cumpără de cinci ori mai mult ca europenii

Rata de creştere a cifrei de afaceri a spaţiilor comerciale de retail din România va fi de 10% în acest an, cu mult peste media de 1,5% a ţărilor din Uniunea Europeană, şi de cinci ori mai mult decât media UE27 (fără Marea Britanie), potrivit unui raport al firmei de cercetare de piaţă GfK, emis marţi.

„Țările campioane de anul trecut sunt în prim-plan și în 2017. În special România (aproape 10%) și Ungaria (în jur de 6%) au rate de creștere dinamice”, spune un comunicat al GfK.

GfK estimează o creştere între 4 si 5,5% pentru Croaţia, Bulgaria şi ţările baltice, iar în Polonia de puţin peste 5%, datorită aprecierii zlotului polonez, precum şi creşterii veniturilor şi a preţurilor. După un declin de doi ani, retailerii din Grecia pot respira uşuraţi datorită unei creşteri de un procent prognozat pentru 2017.

Pe de altă parte, „chiar dacă este în creştere, puterea de cumpărare în România este printre cele mai mici din Europa. Regiunile ţării unde puterea de cumpărare înregistrează un mic salt faţă de restul ţării sunt: Bucureşti şi judeţele Cluj, Timiş, Arad, Alba, Sibiu, Braşov, Prahova, Argeş”.

„Reducerea șomajului și o ușoară creștere a veniturilor au avut un impact favorabil în multe domenii, în Europa. În 2016, consumatorii din UE au avut un venit mediu de 16.153 euro de persoană pentru consum, chirie, economii și contribuții pentru pensii, o putere de cumpărare nominală mai mare cu +0,7% față de anul anterior. Este important de remarcat faptul că diferențele de curs valutar au o influență negativă, în special prin devalorizarea lirei sterline britanice. Țările din Europa Centrală și de Est au avut cele mai mari rate de creștere”, potrivit studiului citat.

În ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor populaţiei în retail din cheltuielile totale, creşterea puterii de cumpărare se reflectă doar parţial, se mai arată în studiu.

Tendinţa de declin a ponderii cheltuielilor populaţiei Europei în retail a continuat şi în 2016. Cifrele arată că această cotă este de 31% în 2016 faţă de 31,4% anul precedent. Europenii investesc o pondere din ce în ce mai mare din venitul lor în sănătate, gastronomie şi întreţinere.

Profitabilitatea spaţiilor comerciale din România este de sub 2.500 / mp, iar spațiul comercial aferent unui locuitor se află încă sub media europeană, la 0,7 mp.

Studiul GfK a folosit indicatori de piaţă pentru un total de 32 de ţări europene privind: puterea de cumpărare, ponderea cheltuielilor populaţiei în retail din cheltuielile totale, inflaţia, profitabilitatea spaţiilor comerciale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 7 = 63