De la shake-uri de proteine și BCAAS (branch chain amino acids) la electroliți, mulți împătimiți ai sălilor de fitness sunt fixați pe consumul de băuturi speciale pentru sportivi care îi ajută să se recupereze după antrenament.
Dar un nou studiu a confirmat faptul că s-ar putea să existe opțiuni mult mai simple, mai eficiente și mai delicioase, cum ar fi laptele cu ciocolată. De fapt, potrivit cercetării efectuate de oamenii de știință de la Universitatea Shahid Sadoughi din Yazd, Iran, laptele cu ciocolată nu doar că permite celor care se antrenează să lucreze cu șase minute mai mult comparativ cu o băutură obișnuită pentru sportivi, dar îmbunătățește de asemenea ritmul cardiac și nivelurile de acid lactic care cauzează crampe.
Laptele cu ciocolată conține carbohidrați, proteine și grăsimi, precum și apă sau electroliți, toate aceste elemente fiind cruciale atunci când vine vorba despre recuperare post-antrenament. Oamenii de știință au analizat 12 studii existene în care circa 150 de participanți au consumat lapte cu ciocolată după ce au terminat antrenamente fizice precum teste de exerciții, alergat sau ciclism.
Participanților le-au fost măsurați apoi diferiți parametri precum ritmul cardiac, nivelul de acid lactic și nivelul de oboseală. S-a descoperit că laptele cu ciocolată nu a fost neapărat mai eficient decât placebo sau alte băuturi pentru sportivi, chiar dacă oamenii de știință au concluzionat că este necesar să se efectueze studii suplimentare pentru a putea stabili un verdict științific în acest sens.