A murit fostul cancelar german Helmut Kohl, la vârsta de 87 de ani

 

Fostul cancelar Helmut Kohl, artizanul reunificării germane, a murit vineri la vârsta de 87 de ani, relatează cotidianul Bild, a cărui conducere era extrem de apropiată de această mare personalitate a istoriei recente a Germaniei, potrivit AFP și Reuters.

Kohl a decedat “în această dimineață în locuința sa din Ludwigshafen”, în sud-vestul țării, a precizat Bild.

Starea sa de sănătate era extrem de fragilă, el fiind imobilizat într-un scaun cu rotile după ce în 2008 a suferit o căzătură și un atac vascular cerebral.

Cancelarul german care a stat cel mai mult în funcție în perioada postbelică, între 1982 și 1998, Kohl a fost motorul din spatele introducerii monedei euro, convingându-i pe sceptici să renunțe la marca germană.

Figură impunătoare, Kohl a avut o relație foarte strânsă cu fostul președinte francez Francois Mitterrand în promovarea unei mai mari integrări europene.

În Germania, el era celebrat în principal ca artizan al reunificării țării, pe care a obținut-o după căderea Zidului Berlinului în 1989, în ciuda rezistenței unor parteneri precum premierul britanic Margaret Thatcher și a liderului sovietic Mihail Gorbaciov.

El a câștigat voturile cetățenilor din fosta Germania de Est comunistă promițându-le ”peisaje înfloritoare”.

La scurt timp după ce și-a încheiat ultimul mandat, reputația lui Kohl a fost afectată de un scandal financiar care a vizat CDU, condus acum de cancelarul Angela Merkel. Kohl a fost mentorul Angelei Merkel la începutul carierei acesteia, numind-o în primul său post ministerial.

“Suntem în doliu”, a transmis pe Twitter Uniunea Creștin Democrată (CDU), partidul lui Kohl.

Foștii președinți americani George H. W. Bush și Bill Clinton l-au numit amândoi pe Kohl drept cel mai mare lider european din a doua jumătate a secolului 20.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 + 4 =