Abordarea lui Donald Trump în comerţul internaţional riscă să atragă reacţii simetrice

IMG_0824

Abordarea noului preşedinte al SUA, Donald Trump, în materie de comerţ internaţional indică o tendinţă spre acorduri bilaterale, cu riscul atragerii unor reacţii negative simetrice din partea ţărilor lăsate în afară, avertizează Peter Praet, economistul-şef al Băncii Centrale Europene (BCE).

“Cred că este necesară multă grijă, deoarece istoria ne arată că atunci când mergi într-o direcţie celelalte ţări vom merge în direcţia opusă, astfel că vor apărea riscuri de reacţii simetrice în comerţul mondial”, a declarat Peter Praet, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Noul preşedinte al SUA, Donald Trump, a decis retragerea ţării din Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP). În plus, Donald Trump, criticat pentru abordarea protecţionistă în domeniul comerţului internaţional, a transmis Mexicului şi Canadei intenţia de renegociere a Acordului comercial nord-american (NAFTA).

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a exprimat disponibilitatea de a coopera cu Administraţia Donald Trump, dar vicecancelarul Sigmar Gabriel a denunţat accentele “naţionaliste” ale noului lider american, avertizând că UE nu va fi obedientă, nu se teme şi ar putea îmbunătăţi relaţiile cu China şi Asia.

Germania va avea nevoie de o nouă strategie economică, orientată spre Asia, în cazul în care Administraţia Donald Trump va iniţia un război comercial cu China, a avertizat zilele trecute vicecancelarul Sigmar Gabriel, criticând abordarea protecţionistă a preşedintelui Donald Trump.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 3 = 24