Acțiunile Voltabox suprind în mod plăcut

Bateriile sunt suportul pentru stocarea de energie, de care automobilele viitorului au mare nevoie. Producătorul german Voltabox sărbătorește o premieră prin listarea acțiunilor sale la Frankfurt. Vor urma și alte listări la bursă în acest domeniu.

Furnizor de sisteme de baterii, Voltabox a luat startul pe bursa de la Frankfurt cu o creștere spectaculoasă de curs. Prima listare a fost făcută la prețul de 30 de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 25% față de prețul de emisiune de 24 de euro. Conducerea companiei s-a declarat extrem de mulțumită. Este un rezultat copleșitor, a mai adăugat și directorul executiv, Jürgen Pampel. Voltabox este o companie fondată în anul 2011 și care produce sisteme de baterii pentru autobuze, excavatoare sau alte echipamente industriale cu propulsie electrică. Compania profită din plin de pe urmă dezvoltării recente din domeniul electromobilității.

Reprezentanții companiei își doresc o creștere rapidă și au acum mijloacele pentru a face acest lucru, spune directorul consiliului de adminitrație, Klaus Ferrs. Voltabox deține un munte de comenzi, iar comenzile sale vor atinge suma de 100 de milioane de euro în anul 2019. Anul trecut compania a înregistrat venituri de 14,5 milioane de euro și o pierdere de 3,7 milioane de euro înainte de taxe și dobânzi (Ebit). În total listarea la bursă a adus 152 de milioane de euro pentru companie, 140 de milioane dintre aceștia au ajuns direct în companie. Banii vor fi investiți în dezvoltarea și extinderea facilităților de producție, precum și preluarea unor start-up-uri. Pampel a declarat că are deja în vedere anumite branduri. Subsidiara furnizorului auto Paragon administrează unități productive în localitatea Delbrück situată în estul landului Nordrhein-Westfallen dar și în Austin din statul federal american Texas.

Voltabox și-a reînoit complet catalogul de prețuri, iar după datele companiei la prețul de emisiune au fost cerute de zece ori mai multe acțiuni decât au fost oferite. Chiar și în cursul tranzacționării acțiunile Voltabox s-au vândut la un preț semnificativ peste cel de emisiune, iar vineri după-amiază acestea au atins aproape 30 de euro.

Voltabox a deschis runda candidaților care vor să își sărbătorească debutul în această toamnă pe bursa de la Frankfurt. Listarea la bursă a producătorului de baterii Varta ar trebui să adune până la 233 de milioane de euro, acțiunile ar putea fi înregistrate până pe data de 24 octombrie pentru 15-17,5 euro. Iar o zi mai târziu ele pot fi tranzacționate pe bursă. Pe lângă asta compania germano-spaniolă de reciclare metale, Befesa și serviciu de livrare alimente Hellofresh vor să își facă publice ofertele și vor ca în următoarele zile să se listeze pe piața bursieră. Potrivit insiderilor Befesa ar trebui să adune până la 800 de milioane de euro, Hellofresh vrea 250-300 de milioane.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Aktie-von-Voltabox-startet-baerenstark-article20082590.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 4 = 1