Adevarul din spatele majorarii primei de asigurare auto

transportatori_rutieri-820x300

Majorarea primei medii pentru transportatori, a fost motivată de falimentul a doi asigurători, creșterea daunalității și Solvency II.

Creșterea cu 50% a primei medii pentru transportatori este motivată de intrarea în faliment a două companii de asigurare care acopereau aproape jumătate din piața RCA, de Solvency II, dar și de faptul că dauna medie totală a atins nivelul maxim de până acum, se arată într-un comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).

“Plecând de la cazuri izolate, transportatorii acuză zilnic creșteri masive de prețuri ale poliței RCA, chiar și de 300%. Conform datelor oficiale prezentate de ASF, prima medie RCA pentru transportatori a crescut cu 52,3% în ultimele 12 luni. Această creștere de 50% a primei medii pentru transportatori este motivată de:

-intrarea în faliment a două companii de asigurare care acopereau aproape 50% din piața RCA. Precizăm că firmele rămase în piață au preluat nu doar clienții, ci și riscurile aferente;

-în trimestrul al doilea al anului 2016, dauna medie totală a atins nivelul maxim de până acum; începând cu 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare Directiva Europeană Solvabilitate II.

Aceasta a introdus reguli mult mai stricte pentru asiguratori, în special în ceea ce privește capitalul de solvabilitate”, se spune în comunicat.

Potrivit UNSAR, reducerea riscurilor în trafic ar trebui să fie principala preocupare a transportatorilor.

“Cifrele spun că 1 din 6 camioane produce în fiecare an un accident. Accidente care, de cele mai multe ori, au ca finalitate pierderi de vieți. Numai în ultimul sfârșit de săptămână au avut loc mai multe accidente grave, produse de șoferii unor firme de transport, soldate cu numeroase victime”, se precizează în comunicat.

De asemenea, UNSAR subliniază că asigurătorii nu vor să falimenteze transportatorii.

“În calitate de parteneri ai firmelor de transport, companiile de asigurare își doresc o colaborare corectă. Însă o condiție esențială pentru ca această asociere să aibă rezultate optime este promovarea unui comportament responsabil în trafic. Din păcate, în acest moment, realitatea este cu totul alta în ceea ce privește transportatorii”, se menționează în comunicat.

Conform UNSAR, contrar informațiilor furnizate de transportatori, companiile de asigurare care vând polițe RCA sunt cele care pierd bani, în timp ce afacerile transportatorilor sunt în creștere. Conform datelor raportate de ASF pentru 2015, pentru fiecare 100 de lei încasați pentru polița RCA, companiile de asigurări au cheltuit circa 120 de lei. Pe de altă parte, cele mai mari zece companii de transport au înregistrat o dublare a câștigului net, fără a lua în calcul companiile pe pierdere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 2 = 6