La fix o jumătate de an după primele planificări pentru un terminal destinat operatorilor low-cost la noul aeroport al capitalei germane, operatorii au și început contstrucția. Costurile se vor ridica la 200 de milioane de euro.
Noul aeroport principal al capitalei germane, BER, rămâne departe de a fi finalizat. Lucrările continuă, iar potrivit unui raport din presă, cel mai recent plan al constructorilor este construcția unui terminal pentru operatorii low-cost, chiar dacă aeroportul încă este departe de a fi finalizat. Potrivit celor de la Spiegel, noua hală de îmbarcare ar trebui să fie gata în anul 2019. Aeroportul va fi dat în folosință conform planului inițial la finalul anului 2017.
Noul terminal va fi legat direct la hala centrală de îmbarcare și va costa 200 de milioane de euro, inclusiv spațiu pentru taxi-uri și parcare separată, raportează revista citând informațiile consiliului de administrație. Un purtător de cuvânt al aeroportului nu a dorit să confirme suma, la cererea presei. Compania ce operează aeroportul a lansat o cerere de planificare la nivel european, la finalul lunii februarie, scrie ziarul în continuare. Construcțiile au fost aprobate de către consiliu încă din 25 septembrie 2015.
Pentru a se scuti de alte daune financiare, persoanele răspunzătoare s-au gândit la ceva nou: noul terminal nu va fi construit sub regia mult-controversatei companii a aeroportului, ci de un contractor general, care ar trebui să poarte întregul risc al investiției.
Potrivit caietului de sarcini clădirea ar trebui să prezinte un spațiu de 45.000 de metri pătrați și să fie capabilă să deservească anual opt milioane de pasageri, după cum scriu cei de la Spiegel în continuare. Noul terminal ar trebui să înlocuiască parțial activitatea aeroportului de la Schönefeld.