Ajunul Crăciunului. Tradiţii creştine. Vestea Naşterii Domnului, colinde şi daruri

dsc_4177

Ajunul Crăciunului e ziua când preotul vesteşte Naşterea Domnului, zi de post negru şi de colindat, prilej de bucurie şi de rugăciune. Pe masa din Ajun se pun copturi în dar pentru sufletele celor adormiţi. Ajunul anunţă luminoasa sărbătoare. Tradiţiile creştine ţin de suflet şi de trup.

Ajunul Crăciunului, zi de post aspru.

Ajunul Crăciunului este ultima zi de post din Postul Naşterii Domnului. Acest post, care începe în ziua de 15 noiembrie şi se încheie în ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat, în post şi rugăciune, aşteptând venirea lui Mesia, Mântuitorul lumii, informează crestinortodox.ro.

Dacă primele 39 de zile ale acestui post sunt mai uşoare, din punct de vedere alimentar, între ele existând mai multe zile în care Părinţii Bisericii au rânduit “dezlegare la peşte”, cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspră postire, adică de ajunare, scrie Teodor Danalache pentru crestinortodox.ro. Obiceiul de a ajuna în această ultima zi a postului este consemnat încă din secolul al IV-lea.

Astfel, în ajunul Crăciunului, fiecare credincios ajunează după putere, până la Ceasul al IX-lea (ora 15.00), fără să mânânce nimic. În unele zone, credincioşii ajunează până mai târziu, aşteptând răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Naşterea Domnului.

După ceasul prânzului, spre seară, se obişnuieşte să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului Prorocului Daniel şi al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Această zi de post aspru mai aminteşte şi de postul ţinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, erau botezaţi şi împărtăşiţi pentru prima dată cu Sfintele Taine, în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.

În seara zilei de ajun, credincioşii obişnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numită în popor “Scutele lui Iisus”. Cu făină, apă şi sare se frământă nişte lipii subţiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apă cu miere sau zahăr) şi se presară cu nuca măcinată.

Ajunul Crăciunului, zi de colindat

Naşterea Domnului este anunţată în lume de creştini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, în dimineaţa de Ajun, fiind copiii şi tinerii. Aceştia sunt primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu acele turte numite “Scutecelele lui Hristos”. Pentru că până după Sfânta Liturghie din ziua de Crăciun este încă post, colindătorii trebuie şi ei primiţi cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Darurile

Darurile sunt copturi şi se pregătesc cât să îmbodobească masa din Ajun: covrigi şi covrigei, colaci şi colăcei, pentru copiii care colindă, pentru colindătorii feciori, pentru preot, pentru pus pe masa de Crăciun, pentru trimis la naşi, pentru pomana celor adormiţi. Se spune că în cele douăsprezece zile dintre ani, sufletele morţilor vin să petreacă alături de cei vii. Pe masa din Ajunul Crăciunului se pun daruri şi pentru ei, turte muiate în sirop de zahăr şi presărate cu nucă pisată, grâu fiert cu miere, prune fierte, bob bătut. În unele locuri din România, aceste daruri se dau de pomană vecinilor în dimineaţa de Crăciun, scrie Irina Nicolau în cartea “Ghidul sărbătorilor româneşti.”

Ajunul Crăciunului, când preotul vesteşte Naşterea Domnului

Tot în ultima zi a postului Crăciunului, preotul umblă pe la casele credincioşilor cu icoana Naşterii Domnului, spre a veşti măritul praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, putem spune că această tradiţie, a umblatului cu icoană, este un fel de slujbă în afară zidurilor bisericii. Este o slujbă săvârşită pe uliţe şi pe străduţe, prin curţi şi prin case, pe la ferestre şi pe la uşi. Precum odinioară făcea crainicul, părintele se străduieşte a anunţa în tot locul şi pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, rămânând însă Dumnezeu. Astfel, singurul lucru nou sub soare se arată vrednic de o asemenea mare vestire.

Fiecare preot vesteşte Naşterea Domnului în parohia lui. În funcţie de mărimea parohiei, preotul poate începe să umble cu icoana mai devreme sau mai târziu. Astfel, la sate, această vestire se petrece chiar în ajunul Crăciunului, pe când la oraşe, unde parohiile sunt mai mari şi credincioşii mai numeroşi, preoţii încep să umble cu icoana ceva mai devreme.

Ajunul Crăciunului modifică rânduiala liturgică

În ajunul Crăciunului se citesc “Ceasurile Împărăteşti” şi se săvârseste Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. În cadrul acestor slujbe sunt rânduite spre citire mai multe profeţii din Vechiul Testament privind Naşterea Domnului.

Dacă ajunul Crăciunului cade într-o zi de sâmbătă sau duminica, slujba numită “Ceasurile Împărăteşti” se mută în vinerea dinainte, această zi devenind “zi aliturgică”, adică zi în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie”. Această slujba a Ceasurilor este numită astfel deoarece, în lumea bizantină, la această participau şi împăraţii, iar la noi se adună în biserica toată familia domnească, informează crestinortodox.ro.

Dacă ajunul Crăciunului cade în zilele de luni până vineri, în ziua de ajun se va săvârşi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în ziua praznicului se va săvârşi cea a Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă ajunul va cădea însă într-o zi de sâmbătă sau duminică, în ziua de ajun se va săvârşi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua praznicului se va săvârşi cea a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

Ajunul Crăciunului, prilej de bucurie şi rugăciune

După noaptea de ajun, trei zile la rând, în toate bisericile se săvârseste Sfânta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Naşterii Domnului, s-a rânduit ca în perioada cuprinsă între Crăciunului şi Bobotează să nu se facă îngenuncheri şi plecăciuni. Excepţie fac însă canoanele primite de la duhovnic, săvârşite în taină camerei fiecăruia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

17 − 12 =