Alba: Primarul din comuna cu cea mai mare absorbție de fonduri europene din țară, exclus din PSD

IMG_0564

Primarul din Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbție de fonduri europene din țară, Gheorghe Damian, a fost exclus vineri din Partidul Social Democrat ca urmare a deciziei Comitetului Executiv Județean.

De asemenea, consilierul județean Ioan Florea, fost președinte executiv PSD Alba, a fost exclus din partid.

Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu, a evitat să facă publice motivele celor două excluderi, arătând că ”sunt probleme interne” ale partidului și că nu dorește să intre ”în detalii”.

”Sunt niște chestiunii ale noastre, interne. Nu aș vrea să intru în detalii. (…) Pentru a putea merge în forță mai departe și în sens constructiv în echipă s-a considerat că măsurile sunt cele necesare. (…) Am început campania de reorganizare, de analiză. Uneori mai trebuie făcută și curățenie”, a declarat pentru liderul PSD Alba.

Dîrzu a refuzat să spună cine a propus ca cei doi social-democrați să fie excluși din PSD. ”Foarte mult s-a gândit treaba (de excludere — n.r.), de multă vreme”, a susținut el, adăugând că excluderea era ”singura soluție”.

Gheorghe Damian, unul din cei mai cunoscuți primari de comună din țară, s-a aflat pe lista PSD pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din decembrie. Aflat printre puținii edili social-democrați din Alba, un județ în care majoritatea covârșitoare o dețin liberalii, Damian a refuzat de-a lungul timpului ofertele făcute de PDL și PNL de a candida din partea acestora la Primărie. Gheorghe Damian a câștigat un nou mandat de edil anul trecut, al V-lea, cu 85% din voturi.

Ioan Florea, consilier județean cu mai multe mandate la activ, a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Alba și, până în vara anului trecut, președinte executiv al PSD Alba.

Potrivit unor surse, în ședința Comitetului Executiv Județean, senatorul PSD Daniel Breaz, rector al Universității ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, ar fi fost atenționat că ar putea fi exclus din organizație.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × = 12