ALERTA, chiar ii bai, dacă Parlamentul nu aprobă ordonanța de abrogare, OUG 13/2017 își va produce efectele

protest-gratiere-18

Dacă Parlamentul nu aprobă ordonanța de urgență de abrogare a actului normativ privind modificarea codurilor penale, OUG 13/2017 își va produce efectele în integralitate, menționează Direcția legislație, documentare și contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în punctul de vedere pe marginea OUG 14.

Analiza Direcției legislație a fost realizată pentru ședința de marți în care CSM a discutat avizul pentru OUG 14, de abrogare a ordonanței de modificare a codurilor penale.

“Semnalăm faptul că în cazul în care Parlamentul respinge prin lege OUG nr.14/2017 (ordonanța de abrogare — n.r.), OUG nr.13/2017 va fi repusă în vigoare. (…) Așadar, în cazul în care Parlamentul nu aprobă OUG nr.14/2017, OUG nr.13/2017 își va produce efectele în integralitate”, se precizează în documentul citat.

Specialiștii CSM indică o prevedere din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, conform căreia nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, dar sunt exceptate “prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament”.

“Apreciem că dispozițiile (…) nu se referă doar la situația abrogării (…) unui act de abrogare, ci la orice ordonanțe ale Guvernului care cuprind norme de abrogare. Astfel, punctul de pornire al reglementării (…) îl constituie caracterul definitiv al abrogării unor dispoziții, teza a II-a constituind o ipoteză particulară de aplicare a prevederilor tezei I, în care este subliniat același caracter definitiv al abrogării”, se menționează în punctul de vedere al Direcției legislație, documentare și contencios.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 3 = 7