După ce au observat cum cererea pentru motocicletele lor electrice a explodat, producătorul american cu sediul în California, Alta Motors, adaugă un nou director în echipa sa, pe poziția de “Chief Revenue Officer”, poziția urmând a fi ocupată de Matthew Work. Alta Motors a văzut cum îi cresc vânzările de 18 ori în 2017 și a încheiat parteneriate cu 36 de noi distribuitori.
Matthew Work se alătură companiei după aproape două decenii de experiență în industria tehnologică, variind de la câteva companii SaaS la conducerea portalului Dice.com sau o listare bursieră de succes. Work are de asemenea o pasiune puternică pentru motociclete, în trecut a deținut peste 50 de modele diferite. El a fost consultant pentru Alta Motors în ultimele 18 luni, iar mutarea sa către etajul de conducere este consecința creșterii rapide a companiei în anul 2017.
Alta Motors a strâns 27 de milioane de dolari în această vară, ajungând la o sumă totală de 44 de milioane de dolari obținută din finanțări. Expertiza combinată a lui Work în domeniile tehnologiilor de precizie și a motociclismului vor reprezenta un beneficiu substanțial pentru Alta, spune CEO-ul Marc Fenigstein. Trecutul combinat al lui Work în domeniile tehnologie și interesul în motociclete va ajuta Alta Motors să crească și mai rapid și să se pregătească cum se cuvine pentru anul 2018.
Alta Motors a fost fondată la finalul anului 2010 și are o echipă puternică la conducere care a dezvoltat în cadrul firmei tehnologii pentru baterii și sisteme de propulsie. Sistemele de baterii de la Alta oferă unele dintre cele mai mari densități energetice din industrie și motociclete cu performanțe incredibile, potrivit reprezentanților companiei.
Alta Motors sees electric motorcycle demand soar 18X, hires CRO