Am 20 milioane de euro și nu găsesc start-up-puri cu idei care să dea rezultate

Antreprenorul Ion Sturza, președinte al fondului de investiții Fribourg Capital, care controlează printre altele, afaceri precum elefant.ro sau SEO Monitor, a declarat într-un interviu pentru StartupCafe că sunt foarte puţine proiectele şi startup-urile din piaţa românească ce merită cu adevărat investiţii. Nu ducem lipsă de capital, sunt mulţi investitori de afară interesaţi de iniţiative de afaceri de la noi, “dar noi nu avem ce livra”, spune omul de afaceri. Unde crede el că gresec adesea firmele care vor bani.

Noi avem 20 milioane de euro pe care i-am pus la dispoziţie şi numărăm pe degete iniţiativele care merită cu adevărat să învesteşti în ele, spune Ion Sturza.

Fribourg Capital, companie de investiții ce acționează în Europa de Est,cu un fond de investiții în valoare de 20 de milioane de euro, dedicat startupurilor IT.

Antreprenorul este de părere că în viitor vor apărea tot mai multe fonduri de investiţii precum cel controlat de el, atât locale cât şi din străinătate, interesate să sprijine proiecte de interesante din România.

Toţi (potenţialii investitori – n.red.) caută talente şi proiecte, dar noi nu avem ce livra pentru că acest ecosistem pe care îl numim noi de startup-uri, hub-uri, acceleratoare, acesta trebuie să vină cu sensul de business. Dacă nu vom avea asta şi oameni pe care să îi intereseze rezultatele vom continua să pierdem idei, timp şi bani – adaugă antreprenorul.

Să nu fie prea aroganţi. Deşi apreciez, că şi noi la început am fost tot aşa, dar mi se pare că aşteptările startup-urilor sunt puţin exagerate.
Ne uităm să avem un produs viabil. Vrem să vedem un produs cel puţin în faza de prototip şi care ar avea o perspectivă de piaţă, care a fost validat de piaţă şi are o echipă care gata să lucreze cu noi pe partea de business.
Când vorbim de un produs, acesta trebuie să aibă în spate şi o tehnologie, care poate să fie în sine o valoare.
Ce putem să aducem noi pentru startup-uri, dincolo de finanţare sunt conoştineţele de business şi marketare a produsului, lucuri care astăzi aproape că sunt inexistente în cultura startup-urilor româneşti. Poate există o idee, o tehnologie în spate, dar nu există un concept de business: cum valorifici produsul, cum îl aduci pe piaţă, cum faci bani din el – spune Sturza.
Greşelile startup-urilor româneşti

Mulţi migrează dintr-o iniţiativă în alta, când vine vorba de startup-uri. Sunt tot felul de acceleratoare care au apărut peste noapte şi care au câţiva sponsori, mai sunt şi iniţiativele eruopene, or guvernamentale. Ei (fondatorii startup-urilor) sunt învăţaţi să pitchuiască, să vorbească despre iniţiativa lor şi o fac foarte mult pe stilul evanghelist american, obişnuit în Silicon Valley, de multe ori fără prea multă substanţă în spate şi este relativ uşor de a depista că în afară de acest stil bombastic de prezentare nu există prea multă substanţă.

Uneori trebuie să fie uşor mai rezervaţi în prezentările lor.

Al doilea lucru pe care îl învaţă de la aceste iniţiative este că există nişte tamplate-uri de finanţare: “Dacă tu eşti în faza X, poţi să ai pretenţia la un milion, în faza Y la doua milioane” şi aşa mai departe. Iar ei se cramponează de procente, de companii care le oferă o sumă minimă pe care ei şi-o doresc. Au intrat atat de uşor în aceste tamplet-uri pe care le aud adesea, care de fapt sunt atât de departe de business case-urile din piaţă.

Ar trebui să se concentreze mai mult pe dezvoltarea podusului şi construcţia unui plan de afaceri, decît să fie doar nişte copiatori ai unor şabloane despre care vorbesc unii şi alţii în diferite evenimente.

Ce domenii din IT îl interesează

Tot mai mult se vorbeste de automatizarea marketingului, vorbim de foarte multe date care trebuie procesate şi de nevoia capacităţii de a dezvolta inteligenţa artificială bazată pe machine learning.

Fenomenul pe care l-am observat este că procesăm un volum mare de date, le punem la dispoziţia managerilor, dar el nu mai este capabil să le proceseze pentru a lua o decizie. Aşa cum astăzi cred că pilotul unui avion nu mai poate să proceseze toate datele pe care le dă computerul de bord şi atunci intră în exerciţiu autopilotul. Încercăm să dezvoltăm “autopiloţi” pentru digital marketing, pentru manageri.

Avem în vizor şi firme din domeniul sănătăţii, agriculturii, dar până la urmă totul se învârte în jurul ideii de machine learning.

Avantajul care s-a conturat în ultimul timp ţine de capacitatea de procesare, care a crescut enorm. Cloud-ul ajută foarte mult.

Cea mai recentă investiţie a Fribourg Digital este în startup-ul Baro.io, companie specializată în automatizarea campaniilor de marketing digital. Firma a primit o finanţare de 80.000 de euro pentru dezvoltare tehnologică și comercială, investiţie de tip seed.

Adevărul pe care tre să îl spunem şi pe care puţini îl spun este că noi, nici pe departe nu ne-am apropiat de o masă critică de investiţii în inovaţie în România. Sunt câteva sute de iniţiative, câteva zeci de startup-uri şi doar cîteva dintre acestea merită să învesteşti în ele.

Suntem încă foarte departe de ce ar trebui să fim. Industria se bazează în continuare pe acel Global Services Industry (domeniul serviciilor), care este un lucru bun, dar nu a migrat şi nu migrează spre inovaţie. De ce? Nu stiu.

Ion Sturza (57 de ani) este un important antreprenor moldovean, cu afaceri in România și Republica Moldova. El este președinte și fondator al fondului de investiții Fribourg Capital. Printre investițiile sale se numără magazinul on-line axat pe carte Elefant.ro, Liberty Technology Park S.A din Cluj, SEO Monitor, Upswing, Planable.

Sturza a fost prim-ministru al Republicii Moldova în anul 1999. El are o avere estimată în jurul a 85-95 milioane de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

27 − = 21