Amazon dublează forța de muncă pentru sărbători

60293212

Amazon dublează forța de muncă pentru sărbători

Comerciantul online majorează semnificativ efectivele de personal din centrele germane de distribuție. Astfel sărbătorile de iarnă vor fi asigurate. Între timp, Verdi face din nou apel pentru o remunerare mai avantajoasă pentru angajați. Iar pentru aceștia există o veste bună.

Comerciantul online Amazon va angaja pentru afacerile din perioada sărbătorilor de iarnă fix 10.000 de noi angajați de sezon în cele nouă centre de distribuție ale sale din Germania. Aceștia vor oferi suport celor peste 11.000 de angajați permanenți pentru a face față numărului foarte mare de comenzi de la sfârșitul anului și din perioada sărbătorilor de iarnă, anunță compania americană.

De asemenea, forțele de muncă de sezon ar trebui să acopere lacunele formate de posibile greve spontane din acea perioadă. Sindicatul Verdi a anunțat faptul că litigiul tarifar ce durează deja de doi ani de zile este departe de a se apropia de un sfârșit. Secretara Verdi din Hessen, Mechthild Middeke, care reprezintă unitatea Amazon de la Bad Hersfeld, cea mai mare din Germania, spune că vor urma noi greve. Doar pentru această locație sunt căutați peste 1100 de angajați sezonieri.

Sindicatul nu a reușit însă prin numeroase valuri de greve să afecteze semnificativ centrele de distribuție. Verdi vrea introducerea unei remunerări mai avantajoase pentru angajați, conform cu tarifele mai mari din domeniul comerțului.

Amazon se vede însă mai mult ca o companie de logistică, dar a cărei salarii oferite sunt printre cele mai mari din acest domeniu. Nu se vede deocamdată o soluționare a conflictului. Atâta vreme cât Amazon nu încheie nici un fel de acord tarifar cu cei de la sindicat, va exista mereu o stare de conflict, spune Middeke.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Amazon-verdoppelt-Belegschaft-fuers-Fest-article15866321.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × 9 =