Andrew Grove, legendarul șef al Intel, decedat luni, a fost ungurul András Gróf nascut in ’36 la Budapesta

3a8b44a46fb13a601e97c0f293747a9d

Andrew Grove a fost un pionier al revoluției semiconductorilor. El a condus multă vreme concernul Intel. Grove a fost considerat un șef dur. Stilul său de management a inspirat abordarea multor companii de tehnologie.

Andrew Grove, șef de mulți ani de zile a gigantului Intel, a decedat recent la vârsta de 79 de ani. Grove a fost unul dintre cele mai influente personaje ai erei computerelor. Cu munca sa în domeniul microprocesoarelor el a reprezentat leagănul revoluției microprocesoarelor, livrând cipuri tot mai performante care au permis dezvoltarea de noi dispozitive. În afară de asta, stilul său de conducere a fost adoptat de multe alte companii tehnologice.

El s-a născut în 1936 sub numele de András Gróf la Budapesta, dintr-o familie de evrei. Tatăl său a fost trimis de ocupanții germani într-un lagăr de muncă, unde a reușit să supraviețuiască, iar András împreună cu mama lui au fost ascunși de o familie de cunoștințe.

După suprimarea sângeroasă a revoluției maghiare în anul 1956 de către trupele sovietice, el a fugit în Austria și de acolo în Statele Unite ale Americii. La New York el și-a schimbat numele în Andrew Grove și a urmat pe coasta de est cursuri pentru a deveni un inginer chimist, după care s-a mutat la University of California din Berkeley.

La începutul anilor 60 el s-a angajat la firma de semiconductori Fairchild Semiconductors și acolo a condus o echipă de cercetare, care a încercat să integreze tranzistori în plăcuțe de siliciu. Cipurile pe bază de siliciu au dat apoi numele regiunii Sillicon Valley.

În anul 1968 el s-a mutat la Intel, companie fondată de foști colegi de ai săi de la Fairchild. El a condus apoi producția, după care în anul 1987 a preluat conducerea concernului și și-a construit o reputație de șef dur. După ce a părăsit conducerea companiei în anul 1998, Grove a făcut parte din consiliul de administrație până în anul 2005. El a decedat luni, iar Intel nu a dorit să ofere alte detalii despre eveniment.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Legendaerer-Intel-Chef-Grove-gestorben-article17283601.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

29 − 25 =