Androidul omniprezent

sundar-pichai-android-540x304

Androidul omniprezent
Google face presiuni pe orice tip de display, indiferent că este vorba despre ceasuri inteligente, televizoare sau automobile. Următoarea versiune de Android pentru smartphone și tablete va primi un nou design.

Următoarea versiune de Android, numită provizoriu “L”, va fi fratele mai mare al sistemelor de operare mobile, spune managerul Google la San Francisco. Android este de multă vreme popular pe smartphone și tablete, iar pentru acestea este gândit și Android L.

Dar Android se pare că va deveni omniprezent, vor exista și versiuni pentru computerul de bord din autoturisme, pentru ceasuri inteligente, dar și pentru televizoare.

Acastă versiune va fi una dintre cele mai complete. Are peste 5000 de API-uri, care au drept scop formarea altori factori în dispozitivele mobile, spune șeful Android și Chrome, Sundar Pichai în timpul discursului de deschidere de la Google I/O din San Francisco. Dezvoltatorii pot descărca o versiune pre-lansare de L, începând cu miercuri. Software-ul va fi introdus în toamnă.

Performanța a fost o provocare pentru companii precum Apple sau Samsung, care aduc noi categorii de produse, în afară de calculator și telefoane mobile. Companiile doresc să atragă clienții să își petreacă cât mai mult timp în fața diverselor dispozitive cu sisteme de operare și servicii propri.

http://www.zeit.de/digital/2014-06/google-android-neue-version

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

80 + = 85