Angajatorii pot mări valoarea tichetului de masă la 15 lei

cb2d7a0cf914f9662f5f49d80ef07d4d_xl

Deputaţii din Comisia de muncă au adoptat, marţi, un amendament care permite creşterea valorii tichetului de masă până la 15 lei, faţă de 9 lei cât este în prezent, raportul urmând să ajungă în plen săptămâna viitoare, a declarat preşedintele comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon.

”Este iniţiativa unor colegi de-ai noştri prin care rămâne valoarea actuală în vigoare fiind dată posibilitatea angajatorului de a mări valoarea acestor tichete. A fost un amendament al doamnei Andreea Paul care a crescut valoarea la 15 lei. A fost adoptat”, a anunțat marți preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon.

Andrei Solomon a afirmat că raportul ar urma să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare.

”Rămâne la latitudinea angajatorului dacă poate să păstreze valoarea actuală sau să o mărească până la 15 lei”, a subliniat Adrian Solomon.

Întrebat de ce Guvernul se opune acestei măsuri, deputatul PSD a afirmat: ”Eu sper că nu are un impact decât benefic asupra bugetului ţării pentru că aceste tichete vor fi cheltuite în comerţ, sunt purtătoare de TVA, de venituri în plus la buget”, a răspuns Solomon.

Cât priveşte impactul bugetar de până la 300 de milioane de lei, preşedintele Comisiei de muncă a susţinut că ”nu bugetul de stat acordă aceste tichete”.

„Se bucură de tichete doar acele spitale care au execedent bugetar nu toate, de asemenea, regiile autonome şi toate societăţile cu capital de stat practică acest tip de stimulare a muncii şi de aceea probabil că s-a făcut acel calcul, dar el nu este un impact pe bugetul consolidat al ţării, că nu bugetul de stat acordă aceste tichete”, a spus Solomon, solicitat să comenteze impactul iniţiativei asupra bugetului de stat, estimat la 300 de milioane de lei.

Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă a fost adoptat de Senat, în data de 27.06.2016.

În forma adoptată de Senat, proiectul prevedea că “valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 13 lei la data aplicării prevederilor prezentei legi”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

63 − = 56