20 DE ANI DE SMURD
La hotelul Internaţional din Băile Felix, medici, oficiali, angajaţi sau foşti angajaţi ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Bihor, SMURD, intr-o atmosfera deloc oficioasa, ci destinsa, au facut schimb de amintiri si evocari a modului cum s-a format SMURD in Bihor.
Bunaoara dl ARAFAT spunea:”Mi-aduc aminte, în 1993, domnul general Pădureanu (generalul Adrian Pădureanu, şeful de atunci al Brigăzii de Pompieri Crişana) mi-a spus la telefon: “Vreau şi eu în Oradea ce e la Târgu Mureş”. Aşa că m-am mutat în unitatea de pompieri, astfel că atunci când am plecat, am lăsat o echipă – prima după Târgu Mureş – care să funcţioneze. Iar astăzi, Oradea rămâne efectiv, nu o spun doar aşa, unul dintre serviciile care sunt în fruntea sistemului de urgenţă din România”. “In 1995, generalul Pădureanu a decis să înfiinţeze, pe lângă SMUR-ul de atunci, şi serviciul de Descarcerare. Era undeva în ţară, împreună cu o delegaţie formată din scoţieni, când a văzut o maşină distrusă într-un accident, pe un trailer, cu victima în ea. Mergeau spre un service, ca să extragă victima de acolo şi atunci şi-au dat seama cât de necesar era un asemenea echipaj. Apoi, cu sprijinul acestor colaboratori, Bihorul a avut primul echipaj de descarcerare”, a evocat la randul sau Hadrian Borcea.
Primarul, prezent la manifestatie povesteste: “Pe de o parte pentru că eu am o obligaţie morală faţă de acest serviciu, in anul 1998, făceam drumuri de Bucureşti şi am avut un grav accident de circulaţie, în zona Târgu Mureş. Pe la 5 dimineaţa am intrat frontal într-un parapet pe dealul Nadeşului, într-o curbă foarte strâmtă şi m-am făcut praf şi pulbere, cu fracturi de coaste, de claviculă, capul spart…, dar am scăpat. Cei care m-au evacuat de acolo au fost cei de la SMURD Târgu Mureş şi eu le sunt recunoscător şi spun că dacă am scăpat de acolo a fost şi datorită acestor oameni. Le mulţumesc că am avut şansa să fiu asistat de dânşii şi am scăpat dintr-un grav accident de circulaţie”.
DOI ANI DE ORADEA SHOPPING CITY
Urmaresc de doi ani cu mare atentie gradul de ocupare al suprafetei comerciale din ORADEA SHOPPING CITY (OSC) si constat ca din pacate acesta se invarte la jumatate. Cu toate acestea au ajuns la doi ani de existenta marcati in acest weekend cu diferite evenimente care vor culmina cu un recital al Elenei Gheorghe in seara acestei zilei de 14 oct 2013.