Aplicațiile pe bani nu mai sunt de multă vreme o afacere complementară pentru Apple ci joacă un rol important în veniturile și profitul concernului american. Dar nu numai concernul profită. Potrivit Apple, doar furnizorii de aplicații pentru iOS au creat în SUA peste două milioane de joburi noi. Gigantul tehnologic Apple a înregistrat anul trecut o suma record de 20 de miliarde de dolari de pe urma magazinului său de aplicații. Creșterea afacerilor pare cu toate acestea să încetinească, chiar dacă, compania a introdus aplicații noi pentru dispozitive precum Apple TV sau Apple Watch.
Pentru fiecare dolar care este cheltuit în App Store, Apple primește 30 de cenți. Asta înseamnă că magazinul de aplicații a adus concernului anul trecut peste șase miliarde de dolari profit. Restul banilor merge către dezvoltatori.
Această cifră arată importanța crescândă a aplicațiilor pentru concernul american, care în anul fiscal ce s-a încheiat în luna septembrie a înregistrat o cifră de afaceri de 233 de miliarde de dolari și un profit net de 53 de miliarde de dolari. Cele aproximativ 1,5 milioane de aplicații disponibile crește eficiența dispozitivelor hardware extrem de profitabile ale celor de la Apple, distingând în același timp produsele acestora de cele ale concurenței.