Ar trebui să ne încărcăm noaptea telefoanele?

Are bateria telefonului de suferit de pe urma faptului că îl lăsăm peste noapte la încărcat? Iar dacă facem acest lucru, ar trebui să îl închidem?

Mulți utilizatori își lasă telefonul pornit pe parcursul nopții și pe deasupra legat la priză. Astfel ei pot să înceapă o nouă zi cu bateria încărcată și nu trebuie să aștepte până ce dispozitivul pornește. Acest lucru este practic, dar ridică întrebări noi privind efectele pe care le poate avea asupra bateriei. Nu există nici un motiv de îngrijorare, smartphone-urile sunt suficient de inteligente, pentru a împiedica astfel de situații. Cu toate acestea, putem acorda o pauză din când în când telefonului mobil.

Practic, pentru un acumulator este cel mai bine dacă nu se continuă încărcarea odată ce este plin. El se simte cel mai bine atunci când rulează între 50-80% din capacitate și este deosebit de stresant procesul de încărcare a ultimelor câteva procente până la 100%. Teoretic ar fi cel mai bine ca dispozitivul să se pună la încărcat când capacitatea scade sub 50% și să se scoată de la priză când ajunge pe la 90%. Mai multe cicluri rapide de încărcare sunt mai benefice decât un ciclu lung. Dar astfel de practici nu au nimic de-a face cu realitatea, puțini utilizatori sunt atât de dedicați întreținerii bateriei încât să urmărească constant aceste lucruri. Utilizatorul mediu de smartphone îl utilizează pe parcursul întregii zile până la descărcare și apoi îl pune noaptea la încărcat.

Nici o problemă, terminalul se descurcă destul de bine și în cazul utilizatorilor mai puțin vigilenți. Electronica nu încearcă cu orice preț să atingă și să mențină pragul de 100%. Aceasta permite bateriei să se descarce până la un nivel de încărcare comfortabil, reluând procesul de încărcare atunci când acesta scade sub un anumit prag sau trage doar atât curent cât să îi permită să păstreze nivelul curent de încărcare. Există apoi și electronice foarte atente cu acumulatorii, cum ar fi Sony Battery Care. Această tehnologie învață obiceiurile utilizatorului și ajustează viteza de încărcare în mod corespunzător, pentru a ajunge cât mai repede cu putință cât mai aproape de 100%.

Mai rămâne de văzut dacă este necesar să închidem telefonul în timpul încărcărilor nocturne. Teoretic este recomandat să fie închis, pentru că atunci el este inactiv și componentele electronice din interior produc mai multă căldură, încărcarea se produce deci mai rapid. Efectele sunt însă minime, astfel că pot fi neglijate. Astfel că putem lăsa fără probleme telefonul pornit cât acesta se încarcă pe timpul nopții. Pentru că procesele din fundal rulează în continuare, iar aplicațiile continuă să se actualizeze, smartphone-ul trebuie deci să prelucreze mai puțin în ziua următoare, față de cazul în care este pornit dimineața. Și acest lucru prelungește autonomia. Utilizatorii de Android nu ar trebui să își lase telefonul să ruleze săptămâni întregi, din când în când este necesar să se efectueze o repornire, pentru ca memoria de lucru a telefonului să se elibereze.

http://www.n-tv.de/technik/Soll-man-Smartphones-nachts-aufladen-article19834241.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

82 − = 75