Atac armat la Centrul cultural islamic din Quebec: “Un atentat terorist”

imageResize
Premierul canadian Justin Trudeau a condamnat luni “atentatul terorist” în care doi bărbați au deschis focul asupra unor credincioși la sfârșitul rugăciunii într-o moschee din Quebec, făcând șase morți și opt răniți, conform unui bilanț actualizat, relatează AFP.
“Condamnăm acest atentat terorist îndreptat împotriva musulmanilor care se aflau într-un loc de cult și de refugiu”, a spus Trudeau într-un comunicat.

În timp ce ancheta este în curs de desfășurare și “detaliile continuă să fie confirmate, este sfâșietor să vedem că un astfel de gest de violență fără sens a fost comis”, a adăugat șeful guvernului canadian.
Doi bărbați cu cagule au pătruns în Centrul cultural islamic din Quebec (sud-estul Canadei) duminică, în jurul orei locale 19:30 (luni 00:30 GMT), potrivit martorilor care erau reuniți pentru finalul ultimei rugăciuni a zilei.

Cei doi indivizi au deschis focul asupra celor prezenți, iar apoi au fugit. Poliția, sosită rapid la fața locului, i-a arestat pe cei doi. Autoritățile locale urmau să susțină o conferință de presă în cursul nopții.

“Diversitatea este forța noastră și, în calitate de canadieni, toleranța religioasă este o valoare dragă nouă”, a declarat Justin Trudeau într-un comunicat.

“Musulmanii canadieni constituie un element important din fibra noastră națională și gesturi fără sens ca acesta nu își au locul în comunitățile noastre, în orașele noastre și în țara noastră”, a adăugat el.

“Ca urmare a acestui act terorist, am cerut Adunării Naționale să coboare în bernă drapelul nostru din Quebec”, a indicat, la rândul său, șeful guvernului provinciei francofone canadiene, Philippe Couillard, într-un mesaj pe contul său de Twitter.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

63 − 56 =