Atacul american cu cea mai puternică BOMBĂ non-nucleară din Afganistan: Peste 30 de militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic, ucişi/ O reţea de tuneluri şi peşteri subterane, distrusă

Atacul american cu cea mai puternică BOMBĂ non-nucleară din Afganistan: Peste 30 de militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic, ucişi/ O reţea de tuneluri şi peşteri subterane, distrusă

Până la 36 de militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic au fost ucişi în urma atacului cu o bombă de mare putere efectuat de forţele americane în Afganistan, a anunţat Ministerul Apărării de la Kabul, precizând că niciun civil nu a fost rănit în urma atacului, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Atacul american cu cea mai puternică BOMBĂ non-nucleară din Afganistan: Peste 30 de militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic, ucişi/ O reţea de tuneluri şi peşteri subterane, distrusă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ Hepta)

Dawlat Waziri, un purtător de cuvânt al Ministerul Apărării, a transmis că atacul a distrus doar o reţea de tuneluri şi peşteri subterane pe care militanţii reţelei Stat Islamic le foloseau pentru a efectua acţiuni teroriste în provincia Nangarhar, astfel că nu au existat victime în rândul civililor. Informaţiile transmise de oficialul afgan nu au fost încă verificate independent.

Administraţia prezidenţială de la Kabul a transmis că atacul aerian face parte dintr-o operaţiune comună a forţelor afgane şi internaţionale.

Insurgenţii talibani au condamnat atacul cu o bombă de mare putere ca fiind brutal şi inuman.

Dispozitivul exploziv GBU-43, cunoscut informal drept “mama tuturor bombelor”, este de tip termobaric, utilizând oxigenul din aer pentru a produce o undă de presiune şi căldură extrem de puternică. Bomba conţine 11 tone de explozibil. Practic, acesta este cel mai puternic dispozitiv exploziv non-nuclear, adică cea mai puternică bombă convenţională.

Organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic ocupă teritorii în nord-estul Siriei, în nord-vestul Irakului, în nordul Libiei, în nordul Egiptului şi în sud-estul Afganistanului, unde a instituit “un califat”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × = 30