Air France-KLM a declarat că atacurile de la Paris, în care 130 de persoane au fost ucise, au condus la o pierdere de 50 de milioane de euro pentru companie, deoarece mai multe excursii au fost anulate. Cu toate acestea, grupul companiei aeriene a declarat ca se asteapta ca efectul sa dureze pană la sfârșitul lunii decembrie.
Grupul a declarat ca atacurile au avut un “impact semnificativ” asupra traficului la și de la Paris. Înainte de atacuri numărul de pasageri a fost mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, dar apoi a scăzut sub acest nivel.
În raportul lunar , Air France-KLM a declarat: “Impactul negativ al atacurilor de la Paris cu privire la veniturile totale pe luna noiembrie, este estimat la aproximativ 50 milioane de euro.’’
Săptămâna trecută, Ryanair a anuntat ca va reduce tarifele, ca răspuns la scăderea cererii, după atacuri, dar a declarat că nu se așteaptă ca prețurile mai mici să aibă un impact semnificativ asupra rezultatelor sale financiare.