Atena împinge privatizările

60707082

Guvernul grec trebuie să se despartă de proprietatea statului, dacă dorește să se scape criza datoriilor. Alte aeroporturi regionale și porturi de mici dimensiuni din țară vor fi închiriate sau concesionate.

Guvernul de la Atena, condus de Alexis Tsipras, sprijină privatizările. În următoarele luni ar trebui ca 23 de aeroporturi regionale să fie concesionate. Privatizate vor fi de asemenea și zece mici porturi din țară.

După cum raportează presa greacă în continuare, pe lista proprietăților ce vor fi înstrăinate se află, printre altele, aeroportul de la Kalamata din sud-estul peninsulei Peloponez, precum și cele de pe insulele pitorești Astypalea, Karpathos, Kastellorizo, Limnos, Milos, Skyros și Kasos. Chiar și aeroportul Siteia din estul insulei Creta ar trebui concesionat.

Guvernul de la Atena planifică de asemenea cedarea porturilor de la Patras și Igoumenitsa, aflate în vestul țării și considerate a fi poarta de acces către Grecia. Informațiile au fost raportate de ziarul Kathimerini din Atena. Chiar și două porturi din spațiul Atenei (Lavrion și Rafina) vor trebui privatizate.

Parlamentul grec a ratificat în luna mai contracte pentru concesionarea a 14 aeroporturi pe perioada de 40 de ani, printr-un consorțiu germano-grec, sub conducerea companiei Fraport. Este vorba despre aeroporturi din regiuni dezvoltate turistic, precum insulele Jet-Set Mykonos și Santorini.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Athen-treibt-Privatisierungen-voran-article17940741.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 2 = 1