ATENTAT dejucat la Târgu Secuiesc: Un membru al unei mişcări maghiare extremiste intenţiona să detoneze o bombă la parada de 1 Decembrie

Snapshot 2015-12-02 10-13-45

Un bărbat, membru al formaţiunii extremiste ”Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, a fost reţinut de procurorii DIICOT, el fiind acuzat că a intenţionat să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat, marţi, la Parada de Ziua Naţională organizată la Târgu Secuiesc.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus reţinerea unui bărbat – Beke Istvan Attila -, pentru tentativă la acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi nerespectarea regimului materiilor explozive.

Conform sursei citate, bărbatul, membru al ”extensiei” din România a structurii naţionalist-extremiste ”Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, ar fi încercat să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat, marţi, la manifestările de Ziua Naţională de la Târgu Secuiesc.

”În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naţionalist-extremistă «Mişcarea de Tineret 64 de Comitate» – HVIM Ungaria le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violenţă îndreptate împotriva românilor şi a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităţilor române în actul de exercitare a puterii de stat în zona aşa-zisului «Ţinut Secuiesc», ca etapă a procesului ce vizează refacerea «Ungariei Mari», inculpatul B. I. A., membru marcant al extensiei în România a HVIM Ungaria, şi-a asumat, şi ulterior a procurat mijloacele şi instrumentele necesare confecţionării unui dispozitiv exploziv improvizat pe care intenţiona să-l detoneze în public, în localitatea Târgu Secuiesc, pe parcursul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie”, se arată în comunicatul DIICOT.

Procurorii DIICOT precizează că materialele şi dispozitivele ridicate în urma percheziţiilor ar fi putut să pună în pericol românii şi bunurile acestora.

Bărbatul urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

În acest caz, procurorii au beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii, acţiunea desfăşurându-se împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate.

”Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” (Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom – HVIM) este o grupare ungară de extremă-dreapta care militează pentru unificarea comunităţilor maghiare din afara Ungariei şi pentru revizuirea Tratatului Trianon, din anul 1920. Titulatura organizaţiei radicale se referă la Ungaria Mare, care avea 64 de districte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 9 = 81