Atentatul din Berlin, detalii surprinzatoare

berlin-atac-targ-craciun

UPDATE: Au apărut mai multe informații despre Lukasz Urban, șoferul polonez ucis de atacatorul de la Berlin, și ce s-a întâmplat înainte de atentat.

Polonezul a ajuns la depozitul din Berlin luni pe la prânz, dar a aflat că nu poate descărca marfa până marți dimineața. Într-o convorbire cu cei de la firma pe numele căreia este înregistrat camionul el a spus că a parcat în apropierea depozitului, într-un cartier “ciudat”.

A plecat să-și cumpere un kebab, iar din acest moment doar computerul de la bord mai oferă câteva informații despre ce a urmat și intervalul probabil în care atentatorul a furat camionul.

La ora 3:44pm, cineva a încercat să pornească tirul și a făcut câteva manevre de parcă ar fi încercat să învețe cum se conduce, a relatat Ariel Zurawski, patronul firmei care deține tirul și, totodată, verișorul șoferului polonez.

Noi manevre au fost înregistrate la ora 4:52pm și la 5:37pm, iar mișcările camionului (înainte și înapoi) arată de parcă cineva nefamiliarizat cu acest vehicul s-a străduit să-l conducă.

La 7:34pm, camionul a pornit la drum, iar după ce a parcurs 10 kilometri, uneori depășind linia continuă, la 8:15pm, ora locală, a intrat în mulțimea care participa la unul dintre cele 60 de târguri de Crăciun organizate în Berlin.

În acel moment, Lukasz Urban era deja mort, ucis cu un glonț tras direct în cap.

UPDATE: Holger Münch, șeful Oficiului Federal al Poliției Criminale din Germania, a explicat că atacatorul va fi considerat un lup singuratic dacă atentatul nu va fi revendicat de nici o organziație teroristă.

“Trebuie să pornim de la premisa că un atacator înarmat se află încă în libertate”, a mai spus el, referindu-se la faptul că pakistanezul reținut luni seara pare să nu fie atentatorul căutat.

“În momentul de față avem un suspect, dar nu suntem siguri că el este atacatorul și nu știm dacă este vorba de o singură persoană. Nu am găsit arma și asta ne pune în stare de alertă ridicată”, a mai spus el.

De asemenea, a adăugat el, autoritățile trebuie să fie pregătite pentru eventualele atacuri copycat care pot urma.

Analizele au arătat că acesta nu avea praf de pușcă pe mîini, ceea ce întărește varianta că bărbatul luat în custodie nu este implicat în atac, iar ADN-ul suspectului nu a fost găsit în cabina camionului. Deocamdată nu există nicio probă care să poată demonstra că pakistanezul s-a aflat în cabina camionului. Și este greu de crezut că era posibil să nu fi lăsat nicio urmă, dacă el este atentatorul.

UPDATE 13.45: Și procurorul federal Peter Frank s-a referit la posibilitatea ca pakistanezul reținut să nu fie atacatorul de luni seara.

El a clarificat și situația polonezului găsit ucis în cabină – potrivit filmărilor, șoferul polonez a fost răpit de atacatorul care a folosit apoi camionul pentru a intra cu viteză în mulțime.

UPDATE: Proprietarul camionului l-a identificat, în pozele transmise de anchetatorii germani, pe bărbatul găsit mort pe scaunul din dreapta șoferului – este, așa cum se bănuia, Lukasz Urban, 37 de ani, șoferul camionului.

Din urmele descoperite pe corpul acestuia, el s-ar fi luptat cu atentatorul care ulterior i-a luat locul la volan și a intrat în mulțime.

Polonezul a fost înjunghiat și împușcat, fiind prima victimă a atacatorului din Berlin.

Urban era “o persoană bună, tăcută și onestă”, a declarat pentru TVP patronul firmei poloneze pe numele căreia era înregistrat camionul.

UPDATE: Die Welt a publicat pe surse “de la vârful poliției” că este foarte posibil să fi fost reținută o altă persoană decât cea care a intrat cu un camion într-un târg de Crăciun.

Ulteior, la finalul unei conferințe de presă, șeful poliției din Berlin, Klaus Kandt, a recunoscut că nu este absolut clar dacă cel aflat în custodia poliției este șoferul implicat în atac. Pakistanezul reținut a negat acuzația, a mai adăugat oficialul.

Pakistanezul a fost arestat după ce un bărbat aflat la locul atentatului a sunat la numărul de urgență și a susținut că l-a văzut pe șoferul camionului când a coborât din autovehicul și a fugit. L-a urmărit pe acesta și a comunicat în permanență cu forțele de intervenție, până în momentul reținerii, la 2 kilometri distanță de locul unde s-a oprit camionul ce a intrat cu viteză în mulțimea de la târg.

Dacă cel reținut nu este implicat în atentat, înseamnă că atacatorul, care are asupra lui un pistol, se află încă în libertate.

Poliția a transmis pe Twitter că suspectul neagă acuzațiile și le cere berlinezilor să fie foarte atenți.

Știrea inițială:

”Ar fi extrem de respingător” dacă s-ar dovedi că atacatorul este un azilant care a cerut protecție în Germania, a declarat cancelarul Angela Merkel marți, într-un discurs ținut după ce 12 persoane au fost ucise și alte circa 50, rănite, luni seara, când un atacator a intrat intenționat cu camionul într-un târg de Crăciun organizat la Berlin.

Dacă se va dovedi că teroristul este un azilant, aceasta ar reprezenta o insultă la adresa tuturor celor care au ajutat refugiaţii şi a celor care au cu adevărat nevoie de protecţia Germaniei.

Ea și-a început discursul spunând că incidentul de luni a fost un atac terorist.

“Nu dorim să trăim cu teama că răul ne va paraliza”, a spus ea, adăugând că ”frica de nenorocire” nu trebuie să oprească oamenii să-şi continue viaţa de zi cu zi şi să se bucure de locuri precum târgurile de Crăciun, unde se pot întâlni cu familiile şi prietenii.

Luni a fost “o zi grea” și că întreaga țară este unită în doliu. Această crimă va fi lămurită și pedepsită pe cât de sever permite legea, a mai spus ea, înainte de a anunța că va merge la locul incidentului în cursul zilei.

Autorul atacului ar fi fost identificat drept Naved B., un tânăr de 23 de ani din Pakistan care a intrat în Germania în decembrie 2015 și a ajuns la Berlin în februarie 2016, potrivit ministrul german de interne.

Din iunie 2016, el avea permis temporar de ședere în Germania.

El nu avea antecedente, nu figura în baza de date cu suspecții de terorism și serviciile de securitate nu știu ca acesta să fi avut relații cu rețele teroriste.

Luni noaptea, anchetatorii au făcut mai multe percheziții în clădirea care adăpostea cândva aeroportul Tempelhof și unde acum sunt găzduiți imigranții și unde locuia și suspectul din atacul de luni. Au fost audiate mai multe persoane, dar nu a fost reținut nimeni, scrie The Guardian.

Ministrul de Interne, Thomas de Maizière, a declarat într-o conferință de presă organizată marți că printre cei 12 morți se numără și persoana aflată pe locul pasagerului în camion, un polonez care a fost împușcat cu un pistol. Arma nu a fost însă găsită.

Dintre răniți, 18 sunt în stare gravă, a mai spus ministrul.

Camionul Scania era înregistrat în Polonia și compania căreia îi aparținea nu a mai reușit să ia legătura cu șoferul (de 37 de ani), începând de luni, în jurul orei 16.00.

Aliații CSU cer schimbarea politicii privind migrația

Horst Seehofer, liderul Christian Social Union (CSU), aliatul tradițional al CDU, a cerut marți modificarea politici germane privind migrația și securitatea:

“Le datorăm victimelor, celor afectați și întregii populații, să regândim politicile noastre privind migrația și securitatea”, a spus politicianul.

AfD: Țara nu mai este sigură

Atentatul va alimenta atacurile extremei drepte împotriva imigranților și a cancelarului Merkel.

Imediat după primele informații privind morții în atacul terorist, partidul Alternativa pentru Germania (AfD), a numit victimele drept “morții lui Merkel”.

Șefa formațiunii, Frauke Petry, a declarat marți că Germania “nu mai este sigură” și i-a cerut cancelarului Angela Merkel să preia imediat controlul asupra frontierelor.

“Germania nu mai este sigură. Este obligația cancelarului să comunice” acest lucru cetățenilor, a spus Petry, citată într-un comunicat de presă.

“Nu este numai un atac la adresa libertății noastre și a felului nostru de a trăi, ci și la adresa tradiției noastre creștine”, a insistat Petrycare a cerut ca frontierele “deschise în mod iresponsabil” să fie din nou controlate.

“Potențialii teroriști și cei așa-zis potențial teroriști trebuie expulzați, moscheile în care se predică jihadul trebuie închise. Toți musulmanii care consideră că țara noastră este și patria lor trebuie să aprobe aceste măsuri”, a mai spus șefa AfD.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 8 = 40