ATENTIE LA CHILIPIRURI-De la 1 iulie 2018, agențiile intră pe noile sume de garantare

Noua legislație privind garantarea pachetelor turistice va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018, urmând ca în timp de șase luni toate agențiile să se conformeze, a declarat președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, într-un interviu acordat AGERPRES.

Alin Burcea a vorbit despre stadiul în care se află reglementările privind garantarea pachetelor turistice, despre efectele pe care le-ar putea avea falimentul Omnia, dar și despre alegerile pe care turiștii români ar trebui să le facă atunci când își cumpără pachete turistice.

În plus, șeful ANAT estimează că prețul vacanțelor cumpărate prin agenții pentru litoralul românesc nu va crește anul viitor.

AGERPRES: După cazul Omnia, se vorbește tot mai mult despre urgentarea procedurii de majorare a garanțiilor pentru pachetele turistice. În ce stadiu ne aflăm?
Alin Burcea: Vestea bună e că suntem într-un punct avansat cu garantarea pachetelor turistice. Din păcate, este târziu pentru pentru păgubiții Omnia. În 30 august, a fost completată Ordonanța 107, care se referă la garantare. Acum trebuie să venim cu normele de aplicare. Așa cum se spune, diavolul stă în detalii. Noi am dat exact acum un an, pe 28 octombrie, propunerile noastre pentru norme la Ministerul Turismului. Acolo specificam foarte clar ce sume trebuie garantate. Ne referim la pachete și la modalitățile de garantare cu care agenția trebuie să vină. Adică, scrisoare de garanție bancară, un fond de garantare, dacă cineva îl creează, asigurare și cash colateral.
ANAT a propus înființarea unui Oficiu de Garantare pentru că problematica acestei garantări este foarte complicată și cred că din cauza numărului mare de oameni ce ar trebui implicați de la minister ar trebui să fie o entitate separată. În plus, dacă Ministerul Turismului se transformă în altă entitate, în timp, acest fond rămâne în aer. De aceea, este bine să fie un oficiu separat, pe care să nu îl deranjeze nimeni.

AGERPRES: Când credeți că vor intra aceste norme în vigoare?
Alin Burcea: Acum facem normele. Mai exact, noi, ca patronat, am înaintat propunerile, discuțiile le-am avut, acum este rândul Ministerului Turismului să răspundă, deși au trecut mai mult de 45 de zile — au trecut 60 de zile — de când a fost dată ordonanța și în 45 de zile trebuiau date aceste norme. Ministerul nu a venit cu nicio propunere concretă. Înțeleg că așteaptă de la Autoritatea de Supraveghere Financiară lumina raiului. Trebuie să vină în următoarele zile. Urmează apoi o discuție cu asociația noastră. Pentru noi, fiecare virgulă este importantă, pentru că aceste garanții ne definesc activitatea.
Pentru agențiile de turism care au în jur de 1,5 milioane de euro cifră de afaceri, diferența nu este foarte mare. De la 50.000 pot ajunge la 70.000 de euro garanții. Așteptăm normele. De la 1 ianuarie 2018 intră în vigoare noul regulament. De la 1 ianuarie până la 30 iunie 2018 toată lumea trebuie să se caleze pe noul sistem de garantare, iar de la 1 iulie 2018 să intre efectiv pe noile sume de garantare.
Asta se întâmplă deja cam în toate țările din Europa, noi suntem puțin mai în urmă, alții au făcut-o. Majoritatea are noile norme aplicate deja din 2017. Din păcate, trebuia să facem mai demult reglementarea, dar nu am făcut. Noi am început însă, ca patronat, să mergem la asigurători de acum șase ani, încercând să ne auto-reglementăm prin creșterea sumelor de garantare la tour-operatori. Și noi chiar doream asta, am cerut 250.000 de euro cel puțin, dar din diverse motive tehnice, gen contragarantare, nu se putea.
Valoarea garanției se va calcula de la 1 ianuarie după vânzările obținute cu un an înainte.

AGERPRES: Probleme cu Consiliul Concurenței aveți?
Alin Burcea: Consiliul Concurenței anchetează o serie de agenții membre ANAT și vrea să le dea amendă pentru că, la un moment dat, chiar eu am vorbit despre ideea de a nu se mai ceda din comisioane. De fapt, domeniul turismului nu a mai fost reglementat de 15 ani. Realmente Guvernul României nu a fost interesat de partea de agenții de turism. Iată ce a făcut Omnia! Au cedat un comision de 40%, care era ireal. Din perspectiva Consiliului Concurenței, nu era nicio problemă. Ei spun că da, cu cât turistul plătește mai puțin este mai bine pentru el. Da, dar până la un moment dat. Și în cazul Omnia nu putem vorbi despre early booking la circuite sau reduceri. Noi avem un comision de 7%. Efectiv nu ai cum să cedezi 40%. Și ăsta trebuia să fie primul semnal că ceva nu e în regulă. Noi asta voiam: să reglăm piața și să se cedeze comision numai acolo de unde ai. Altfel, se ajunge, iacătă, la faliment.

AGERPRES: Mai exact, ce anume se garantează conform noii legislații?
Alin Burcea: Se garantează numai pachete, nu servicii individuale. Nu se garantează ticketing-ul, pentru că e garantat deja prin garanții IATA. De asemenea, nu se garantează la corporate, acolo unde clientul este o firmă, o persoană juridică și unde știe să se păzească prin contracte separate. Nu se garantează incoming-ul, pentru că acolo garantează firma din străinătate care trimite turistul în România. Se garantează pachetele. În Franța, procentajul de garantare a pachetelor este de 15%. În Austria, de 7%. Evident, noi vom merge pe varianta de 7%. Avem firme mai puțin puternice decât în Austria, dar decizia finală o vom avea la apariția normelor. În situația Omnia, dacă legea era în vigoare, ar fi trebuit să aibă între 700.000 și un milion de euro garanție, nu 50.000 de euro. Problema la agenții este că noi încasăm bani în avans și când îi încasezi cu rea credință, ca în cazul Omnia, se strâng sume foarte mari.

AGERPRES: Majorarea garanțiilor se va regăsi în prețul pachetelor turistice?
Alin Burcea: Bineînțeles, majorarea garanțiilor se va regăsi în preț, dar nu va avea un impact major. Nu există și nici nu vrem să mai pledăm pentru scăderi de prețuri, pentru că iată ce se poate întâmpla.
Îi sfătuiesc pe clienți să fie foarte atenți la așa-zisele chilipiruri. Există, desigur, earlybooking-uri vara pe destinații de chartere, pe Turcia, Grecia, dar aici reducerea o dă hotelul, partenerul străin care are un interes să vândă. Noi luăm reducerea de la hotel și o dăm la turist. În perioada târgului de turism de la Romexpo, din noiembrie, sunt hoteluri din Antalia care dau 50% reducere la cazare. Sunt câteva hoteluri care au capacitate liberă până în decembrie. Dar asta este valabil în general maxim până la 31 decembrie, apoi scade. Avantajul pentru hotel este că își încasează banii înainte și îi poate folosi pentru investiții.
Nu există înscrieri timpurii la circuite. Și pe litoralul românesc hotelierii practică în noiembrie reduceri de 30-40%. Aceste reduceri se practică la hotelurile de vară, la sejururi.

AGERPRES: Cum s-a resimțit cazul Omnia la nivelul agențiilor de turism din țară?
Alin Burcea: Puțin peste 100 de agenții sunt afectate la nivelul țării de cazul Omnia, cu sume începând de la 5.000 de euro. Peste 10.000 de euro nu sunt multe, dar pentru o firmă care are doi oameni 5.000 — 10.000 de euro o pot destabiliza. În principiu, agențiile care aveau contract de mandat cu Omnia nu sunt obligate să restituie. În general, din ce am observat, marea majoritate a agențiilor mici încearcă să își ajute turiștii, împreună cu tour-operatorii.

AGERPRES: Vă așteptați la insolvențe în rândul agențiilor de turism ca urmare a cazului Omnia?
Alin Burcea: Depinde cum vor aborda problema. Pot fi. Dacă vor dori să dea banii înapoi, se poate. Erau sume mari date la Omnia, chiar de 20.000 de euro dați în avans. Și multe agenții au dat banii în avans. Este o agenție în București care avea 300.000 de euro în avans. Dar nu mă aștept la 100 de falimente. Sunt 2.300 de agenții de turism în România. Dacă mâine intră în insolvență 30 de fabrici de bere și 20 de cuie, nu se întâmplă nimic la nivelul percepției colective. Dacă o singură agenție din 2.300 are probleme, toate televiziunile zbârnâie și toată lumea e concentrată pe tema asta. Avem marele dezavantaj că lucrăm cu publicul, cu omul și cu banii lui. Nu se întâmplă în fiecare zi, însă. Anul trecut, a fost Mareea, acum Omnia, dar este o agenție, două, trei, cinci pe an. E mult mai puțin decât în cazul altor societăți comerciale. Acolo nu se ajunge la banii populației așa direct, ca în turism.

AGERPRES: Ați propus un fond de solidaritate pentru păgubiții Omnia. Care sunt semnalele din piață?
Alin Burcea: Foarte mulți colegi de breaslă, la nivelul agențiilor, au zis că nu era momentul să facem o astfel de propunere acum. Dar nu sunt de acord nici cu ideea pierderii atâtor vacanțe. Nu trebuie ca oamenii să își piardă banii ca la Caritas.

AGERPRES: Ați luat pragul de 1.000 de euro. E mai nefericit cel care a pierdut o vacanță de 1.000 de euro decât cel care pierde una de 800 de euro?
Alin Burcea: În viață, trebuie să iei decizii. Și am luat această decizie, pentru că sunt persoane care au cumpărat mai multe excursii de la Omnia și au o pagubă de 4.000 de euro. Orice sumă este mare, mai ales că foarte mulți erau pensionari, dar încercăm să ajutăm. E bine să încercăm să ajutăm. S-au anunțat deja câteva agenții doritoare să o facă. Trebuie să stabilim modul în care vom pune în practică acest ajutor. Săptămâna viitoare vom lansa efectiv acest fond, care este adresat doar agențiilor membre ANAT. Nu suntem ‘binele universal’, încercăm să ajutăm numai turiștii agențiilor membre ANAT.

AGERPRES: În 2018, credeți că majoritatea românilor va mai alege să își cumpere pachete turistice pe criteriul prețului mic?
Alin Burcea: Vor căuta în continuare prețul ca prim criteriu în alegerea pachetelor de vacanță, numai că vor fi mai atenți. Îi sfătuiesc să vadă cine este tour-operatorul, să vadă ce garanții are tour-operatorul, dacă este sau nu contract de mandat încheiat. Noua lege definește foarte clar și obligativitatea ca în contractele de mandat să fie trecut numele celui care organizează excursia. În cazul contractului de mandat se specifică faptul că pachetul turistic este vândut de o anume agenție. Dacă o agenție te pune să plătești cu un an și jumătate înainte este un semn de întrebare, mai ales că transportatorii aerieni vând bilete cam cu un an înainte, nu mai mult. Oamenii vor pune întrebări de acum încolo. Trebuie să înțeleagă că un preț mic nu le face vacanța mai frumoasă, iar vacanțele la un euro sunt trucuri de marketing. Există, este adevărat, aceste reduceri oferite de hoteluri în perioada aceasta, dar și acestea sunt limitate.

AGERPRES: Din punct de vedere legislativ, cu ce probleme vă confruntați?
Alin Burcea: Nu este etic și moral ca toate hotelurile și restaurantele din România să plătească TVA de 9% și noi 19%. Suntem destul de decapitalizați. Practic, o cincime din banii pe care îi iei comision se duc și nici nu îi vezi. Mai pierzi și la comisionul bancar. Este o mare problemă. Acum vine și impozitul de 1% pe cifra de afaceri. Nu poți pune multinaționalele pe același picior de egalitate cu niște amărâte de agenții de turism. Trebuie văzut cât de mult putem apăsa pe capul firmelor mici.

AGERPRES: ANAT renunțase la co-organizarea Târgului de Turism al României, în februarie 2017. Acum reveniți. De ce?
Alin Burcea: Am avut o perioadă în care anumiți colegi au zis că nu merită să participăm. Asta a durat cam șase luni, dar, este un proverb care spune că numai proștii nu își schimbă punctul de vedere. Am făcut analize și oamenii au văzut că TTR este un instrument foarte bun de marketing, nu neapărat al vânzării propriu-zise la târg, pentru că atât de mari sunt reducerile pe care le dai în zilele acelea și atât de mari costurile de participare încât, în final, vânzările de la târg nu îți acoperă nici măcar cheltuielile de participare. Dar este important pentru cei prezenți ca oamenii să vină să vadă ofertele și să le compare. E bine să fii prezent, pentru ca oamenii să îți pună întrebări, să afle mai multe variante de vacanță. ANAT este un organizație vie, care evoluează.

AGERPRES: Litoralul românesc vine cu creșteri de prețuri în 2018?
Alin Burcea: Litoralul românesc nu a avut un sezon extraordinar în 2017 și nu a fost bun pentru că liderii hotelierilor de pe litoral, din cauza cazului Mareea, au crezut că pot ei însuși să își vândă hotelurile direct. A fost un experiment eșuat. Nu au reușit să își vândă bine hotelurile, așa că au înregistrat, multe dintre ele, un grad de ocupare redus. Se pare că legăturile normale între hotelieri și distribuitorii lor, agențiile de turism, s-au reluat, chiar dacă nu așa cum ar fi trebuit. Dacă vom vinde și noi și hotelul, se ajunge la peste 90% grad de ocupare. Nu am văzut până acum creșteri de tarife.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 53 = 56