Atentie la SRI, mersul frecvent la toaleta, ar putea deveni problema de interes national, conform noii investitii de 25 milioane de euro din bani UE

71295600

SRI devine si mai puternic prin noul proiect de modernizare castigat din fonduri UE: Platforma “SII Analytics” nu colectează date noi, ci le analizează, pe baza unor algoritmi, pe cele existente” spune comunicatorul serviciului.

In limbaj popular, recunoasterea faciala pe baza imaginilor cand va plimbati prin mall, sau cunoasterea bolilor de care suferiti pe baza informatiilor din cardul de sanatate, vor fi informatii uzuale pentru SRI si in consecinta nu trebuie sa mire pe nimeni ca acest serviciu va interpreta si numarul drumurilor la toaleta ca o problema de interes national dupa ce am combinat laptele cu rosii-:).

Comunicatul informatorilor mai zice ca proiectul “SII Analytics – Sistem informatic de integrare și valorificare operațională și analitică a volumelor mari de date” este destinat asigurării unei capacități superioare de analiză a bazelor de date ale principalelor instituții din România, dar nu colectează date noi…bla… bla…, ci le analizează, pe baza unor algoritmi, pe cele existente, precizează luni Serviciul Român de Informații.

Potrivit aceluias comunicat de presă postat pe site-ul instituției, obiectivul platformei este de a spori considerabil viteza de căutare a informației relevante în bazele de date deja existente.

“Practic, în loc să interogheze sisteme diferite, neuniformizate informatic și procedural, instituțiile statului vor putea accesa informațiile integrat, rapid și eficient. Rapiditatea în accesarea bazelor de date este impusă ca necesitate de amenințările specifice instituțiilor de intelligence din România — terorism, migrație ilegală, crimă organizată, pentru a căror contracarare este necesară o primă reacție în timp foarte scurt”, adaugă sursa citată.

SRI subliniază că proiectul are drept scop modernizarea și eficientizarea activităților interne ale instituțiilor cu atribuții în prevenirea și combaterea fenomenelor de terorism, crimă organizată, corupție și evaziune fiscală, respectiv a instituțiilor publice beneficiare. Serviciul menționează că este vorba de o platformă similară cu altele existente în plan european.

“Proiectul presupune un sistem de audit complex din punct de vedere al respectării legislației în vigoare, precum și al normelor de securitate privind accesul la datele stocate, orice interogare fiind jurnalizată automat și analizată în sensul evitării oricărei forme de abuz. Valoarea proiectului este estimată la 142,071 milioane de lei, reprezentând aproximativ 31,5 milioane de euro, din care 84,3411% finanțare din fonduri externe nerambursabile”, se mai arată în comunicatul SRI.

APADOR-CH, împreună cu alte trei organizații neguvernamentale, a trimis luni o scrisoare deschisă mai multor instituții naționale și europene prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la un proiect de supraveghere în masă implementat de Serviciul Român de Informații, cu finanțare europeană, și cere stoparea licitației cu privire la acest proiect.

“SRI a câștigat un proiect pe fonduri europene (axa 2 — OS 2.3. Creșterea utilizării sistemelor de e-guvernare) prin care intenționează să achiziționeze software și hardware de 25 de milioane de euro pentru ‘consolidare și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice’. Proiectul, numit ‘SII Analytics’, are un potențial de supraveghere generalizată a întregii populații a României — un adevărat sistem informatic Big Brother — fără a avea prevăzută vreo măsură de garantare a drepturilor cetățenești sau de limitare a accesului SRI sau al altor instituții publice la datele personale colectate și integrate în acest sistem, scăpare ce încalcă serios drepturile fundamentale”, se arată în scrisoarea deschisă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 6 = 10