În Germania clienții de automobile nu se înghesuie să cumpere automobile electrice. În ciuda stimulentelor financiare. Cancelarul german Angela Merkel este între timp foarte sceptic cu privire la obiectivul fixat, de a aduce pe străzile germane un milion de automobile electrice până în anul 2020. Industria auto arată însă un elan redus, iar șansele ca situația să se schimbe sunt puține.
Speranțele au fost uriașe. Atunci când guvernul federal german a anunțat oficial în aprilie 2016 introducerea de prime la achiziția de automobile electrice, Ministrul de Finanțe, Wolfgang Schäuble i-a sfătuit pe germani să se grăbească, pentru că volumul primelor acordate va fi limitat la 1,2 miliarde de euro. “Doar primii cumpărători vor primi aceste prime”, a avertizat politicianul CDU pe un ton foarte grav.
Un an mai târziu nimeni nu se grăbește să profite de ele. Germanii au rămas impasibili la acest cadou. Din luna iulie ei primesc până la 4000 de euro sub formă de “bonus de mediu” la cumpărarea unui automobil electric, jumătate de la guvernul federal și jumătate de la mediul de afaceri. Suma va ajunge pentru a finanța cumpărarea a 300.000 de automobile electrice. Dar până la sfârșitul lunii aprilie Biroul Federal pentru Economie și Control al Exporturilor a primit doar 17.937 de cereri. Persoanele fizice au depus aceste cereri în număr foarte redus. Majoritatea au fost depuse de companii sau comune. Obiectivul este ca cererea mare să reducă costurile de producție să să pună presiune asupra prețurilor.
În cadrul guvernului german dezamăgirea se răspândește. Luni seara cancelarul german Angela Merkel a amânat obiectivul general de a aduce pe șoselele germane un număr de un milion de automobile electrice până în anul 2020. După cum se poate vedea chiar de acum, obiectivul va fi ratat, a mai adăugat aceasta în cadrul unui congres al angajatorilor. În luna ianuarie fostul Ministru al Economiei, Sigmar Gabriel (SPD), a clarificat faptul că nici dacă se iau în considerare toate bicicletele electrice nu se ajunge la jumătate din această cifră. El îndeamnă la mai mult realism în fixarea obiectivelor viitoare.
Până acum există 55.000 de mașini electrice pe șoselele germane. Ele sunt însă mult prea scumpe, oferă o autonomie mult prea redusă, există prea puține stații de încărcare: studiile avertizează că acest lucru se traduce la nivel național că automobilul electric nu va putea pătrunde cu succes pe piața germană. Germania se clasează, din punct de vedere a dimensiunii pieței și condițiilor de piață doar pe locul 13 din 15 țări cercetate. Prin cei care emit avertizări în acest sens se numără compania de consultanță McKinsey. China, unde există deja 650.000 de automobile electrice pe străzi, iar clienții pot alege din 75 de modele electrice diferite, își mărește distanța față de piețele europene.
http://www.sueddeutsche.de/auto/elektroautos-flaechendeckend-e-autos-vielleicht-1.3507861