Guvernul federal german se așteaptă ca UE să introducă o cotă minimă de automobile electrice, dar rețeaua electrică germană nu este deloc pregătită să facă față unei răspândiri rapide a mașinilor electrice. Situația ar putea deveni dificilă în special în landurile producătoare de automobile, Bayern și Baden-Württemberg.
Rețeaua electrică din landurile germane Bayern și Baden-Württemberg este, potrivit estimărilor făcute de cei care activează pe piață, deficitară luând în considerare așteptata răspândire a automobilelor electrice și a pompelor de căldură pentru locuințe. Economia energetică consideră că pe viitor rețeaua va trebui să suporte vârfuri de consum mult mai mari decât în prezent, spun asociațiile pentru energie din cele două landuri federale.
În același timp în sudul Germaniei volumul de curent electric produs este în scădere. Cei patru operatori de rețele se așteaptă în estimările lor pentru dezvoltare, ca producția de curent electric să fie semnificativ sub cerere după ce toate centralele nucleare vor fi închise în anul 2022.
Sectorul energetic din sudul Germaniei nu estimează reducerea cererii, din contră: ei se așteaptă ca necesarul de energie electrică să crească, în special dacă Bayern va rămâne un important centru industrial, spune Detlef Fischer, administrator al Asociației Bavareze pentru Energie și Apă (VBEW). Acest lucru se datorează în special următorilor doi factori: pompele de căldură operate electric și mobilitate electrică. Acestea vor conduce în anumite locuri la vârfuri de consum mult mai ridicate decât avem în prezent, este de părere Torsten Höck, administrator al asociației VfEW din Baden-Württemberg.
Atât în Bayern cât și în Baden-Württemberg centralele atomice acopereau, până la catastrofa atomică din orașul japonez Fukushima, ce a avut loc în 2011, circa jumătate din necesarul de energie. Între timp mai multe centrale atomice au fost deconectate de la rețea, iar ultimele vor fi oprite în anul 2022. De atunci curentul electric de origine nucleară va lipsi complet din rețeaua electrică germană. Liniile de înaltă tensiune pentru curent continuu, planificate pentru echilibrarea rețelelor din nordul și sudul Germaniei vor fi gata cel mai devreme în 2025.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Deutlich-mehr-E-Autos-ueberfordern-Stromnetz-article19991033.html