De ani de zile guvernul german încearcă să reducă emisiile ucigașe de noxe, dar succesul său a fost limitat. Pentru a putea să își atingă în continuare obiectivele de emisii, Biroul Federal de Mediu propune măsuri radicale. Ele vor fi neplăcute în special pentru șoferi.
În urmă cu zece ani de zile guvernul federal german și-a propus obiectivul ca până în anul 2020 să reducă cu 40% nivelul emisiilor comparativ cu anii 1990. Dar acest obiectiv nu va putea fi atins. Pentru că emisiile au fost reduse cu doar 28% până în prezent.
Experții din cadrul Biroului Federal de Mediu din Germania au enumerat pașii pe care guvernul federal trebuie să îi urmeze pentru a se apropia cât de cât de obiectivele climatice fixate, spune revista Spiegel. Concluzia este că cel puțin în domeniul transporturilor unele emisii ar trebui oprite imediat.
Șefa Biroului Federal pentru Mediu, Maria Krautzberger, a declarat pentru ziar că nu se poate continua în ritmul actual. Dacă se dorește în continuare atingerea obiectivelor, atunci trebuie să se identifice și să se implementeze măsuri care la prima vedere nu vor fi deloc populare.
Astfel că experții consideră că este obligatoriu necesară introducerea unei taxe ce să se aplice pe distanța parcursă de orice autovehicul rutier. În proiect este prevăzut ca un vehicul cu motor pe benzină să plătească 6,5 cenți pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă. O călătorie de la Berlin la Köln va costa deci 37 de euro.
De asemenea, potrivit estimărilor experților, până în anul 2030 trebuie să ajungă să circule pe străzile germane un număr de doisprezece milioane de automobile electrice. Pentru a atinge acest volum experții cred că singura modalitate este introducerea unei cote minime în vânzările de automobile, pe modelul ce va fi implementat de chinezi. Experții mai propun eliminarea impozitării favorabile pentru combusitibilii diesel, precum și taxa pentru navetiști. Doar așa va putea fi redus pe termen lung consumul de benzină și motorină.