Averile nete ale nemților se micșorează

3r8t0317

Averile nete ale nemților se micșorează

Gospodăriile private germane pierd în medie 20.000 de euro în decurs de zece ani. Asta reiese dintr-un studiu. Cercetătorii au identificat în special două cauze pentru acest lucru. Cei care nu sunt în această situație sunt aceia care au încasat moșteniri sau donații.

Averile nete ale gospodăriilor private s-au micșorat potrivit unei cercetări între anii 2003 și 2013. Dacă inflația din perioada respectivă este luată în considerare, atunci gospodăriile și-au pierdut aproape cinsprezece procente din averile lor nete, se spune într-un studiu al Institutului pentru Cercetare Economică (DIW) făcut public la Berlin. În medie, gospodăriile private au pierdut o sumă frumoasă, de 20.000 de euro în zece ani.

Cercetătorii au găsit două motive principale pentru care se întâmplă acest lucru. În primul rând slaba dezvoltare a valorii proprietăților imobiliare, iar în al doilea rând comportamentul investitorilor germani. Astfel, în ultimii ani valoarea real estate a crescut doar în anumite zone metropolitane, precum München, Berlin sau Köln, în timp ce în restul Republicii Federale multe din proprietățile imobiliare și-au pierdut din valoarea reală.

Mulți oameni care au economisit au investit averea lor în active cu riscuri mici, dar și cu randamente slabe, precum depozite sau conturi de economii. Acestea nu aduc de cele mai multe ori nici măcar randamente de nivelul inflației, explică Markus Grabka, unul din autorii studiului.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Nettovermoegen-der-Deutschen-schrumpft-article15752071.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

42 − = 33