Un tribunal elvețian a acuzat un fost lucrător HSBC de spionaj economic și l-a condamnat la cinci ani de închisoare. Herve Falciani a fost judecat pentru scurgeri de date bancare care au dus la investigatii de evaziune fiscală la nivel mondial împotriva clienților proeminenţi cu conturi în Elveția.
Falciani nu a participat la proces și pentru că Franța nu-și extrădează proprii cetățeni, este puțin probabil că va executa pedeapsa. El a declarat agenției de știri AP că nu a avut “nici o reacție” la vestea condamnarii. Falciani a refuzat să plece din Franța pentru a aparea în fața Tribunalului Federal Elvețian în Bellinzona pentru un proces care a început luna trecută.
Acesta a fost acuzat de obținerea ilegală de date, spionaj economic, încălcarea confidențialității în afaceri și încălcarea secretului bancar în timp ce lucra la o filială elvețiană HSBC în perioada 2006 și 2008.
Instanța a respins toate acuzațiile, cu excepția expunerii de informații economice, pentru că a făcut publice informații cu privire la entitățile străine din Liban, Franța, Germania și Marea Britanie. HSBC, care a susținut că acesta a descărcat ilegal detalii privind clienți și conturile, a aprobat decizia împotriva Falciani, un fost lucrător în domeniul IT la HSBC Private Bank (Suisse).