Banca Vaticanului investighează un fost manager
Doi manageri au devenit cunoscuți pentru aflarea lor în centrul investigațiilor de la Banca Vaticanului. Aceștia fiind suspectați de fals. Instituto per le Opere di Religione (Institutul pentru lucrări religioase / IOR) a anunțat cu câteva luni în urmă că au depus acuzații împotriva unui angajat și a unui avocat. Aceștia ar fi fost implicați în operațiuni ilegale dintre anii 2001-2008 care au fost descoperite în timpul procesului de revizuire internă de anul trecut al instituției financiare.
Conturile afectate au fost înghețate la cererea procurorului. Este vorba despre deturnare de fonduri în tranzacții imobiliare după cum spune purtătorul de cuvânt Federico Lombardi, spune agenția de știri ANSA. Conform rapoartelor mass-media italiană, investigați sunt fostul președinte al Băncii Vaicanului, Angelo Caloia, fostul director general Scaletti și avocatul Gabriele Liuzzo.
După informațiile IOR procurorul competent din Vatican a deschis o anchetă. Președintele Jean-Baptiste de Franssu s-a declarat foarte mulțumit că autoritățile din Vatican au reacționat decisiv.
Banca Vaticanului a fost de multă vreme în legătură cu diferite scandaluri. Ea militează în ultima vreme pentru mai multă transparență și analizează conturile tuturor clienților.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Vatikanbank-ermittelt-gegen-Ex-Manager-article14109021.html