Băncile se bat în oferte pe salariile românilor ca să-şi crească vânzările

bancile-mici-se-bat-pe-salariile-romanilor-18506309

În ultima periodă tot mai multe bănci oferă condiţii avantajoase celor ce aleg să-şi încasează salariul “pe cardul” emis de banca respectivă. Taxe şi comisioanele sunt şterse cu buretele, ba mai mult clienţii beneficiază şi de mai multe servicii gratuite.

În anii anteriori, Piraeus Bank şi apoi ING Bank au avut campanii susţinute pentru atragerea de noi clienţi. “Vino cu salariul la ING!”, “Portează-ţi banii!” sau “Cardul instant de salariu cu zero comision la retragerea de numerar de la orice bancomat din România” de la Piraeus Bank i-au convins pe mulţi să schimbe banca prin care îşi încasau până atunci banii.

O altă variantă a fost lansată de BCR, oferta incluzând comision zero de administrare a contului curent, a cardului de debit ataşat şi la retragerea şi interogare la bancomatele BCR.

Cu toate că ofertele de până acum nu erau purtătoare de taxe şi comisioane, alte servicii bancare, cum ar fi plata facturilor prin debit direct sau mobile banking, erau contra cost.

La sfârşitul anului trecut, Raiffesen a intrat în competiţie, plusând. Astfel, unul dintre noile pachete de cont curent oferă şi alte servicii gratuite.

“Pachetul Zero Tot” include pe lângă cost zero de administrare, dacă salariul încasat prin bancă este de minimum 2.000 de lei/lună, tranzacţii în lei gratuite intra şi interbancare realizate prin Raiffeisen Online/Smart Mobile, Direct Debit ConfortaBill gratuit nelimitat, cont de economii Super Acces Plus cu fără taxă lunară de administrare şi cont şi card în lei sau valută (euro sau dolari americani) cu taxe de administrare gratuite.

Analistul finaciar, Aurelian Dochia a explicat, care este miza acestor campanii lansate de mai multe bănci: “Dincolo de operaţiunea propriu zisă cu salariile, bătălia este că obţii un client care poate să acceseze şi alte produse. Evident că aceasta este baza activităţii bancare din ce în ce mai mult – numărul de produse pe care le pot oferi unui client. Dacă ai un client care are salariul la tine deja ai o anumită relaţie de continuitate cu acesta, îl cunoşti şi poţi să-i acorzi cu încrede un credit în condiţii foarte rapide şi favorabile”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

41 − 38 =