Cu mutrita aceea de militar sobru si plagiator, dar si cu mandrie de soldat victorios, Oprea, interimarul primministerial si-a majort leafa odata cu toti mai marii puteriim dupa ce au tăiat lefurile cu 25% si au si tărăgănat alocația unui copil ca sa o crească, in principiu nu prea găsesc cuvânt sa-i cataloghez, nu exista în DEX.
Astfel indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii vor fi majorate începând cu luna august, în baza unei ordonanţe de Guvern, iar cele mai mari salarii le vor avea preşedintele ţării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prim-ministrul şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, a anunţat premierul interimar Gabriel Oprea, precizând că îşi asumă răspunderea pentru această creştere..
Indemnizaţiile preşedintelui, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), remuneraţie acordată şi şefului ICCJ, iar salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net), au declarat surse oficiale. Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.Ce bani de bani vor lua bosii bugetari din banii nostri vedeti dupa zambet.
——————————————————————————————————————————————
……In carje, proaspat intors de la spitalul turcesc, Ponta iese la dupa prima sedinta de Guvern cu majorrea salariilor de azi, si face o declaratie de presa:
– Dragii mei concetateni, am hotarat sa facem o lume noua si sa fie pace politica
– Uraaa!
– Am spus o lume noua, nu voua!
——————————————————————————————————————————————–