Barclays își dă șeful afară
Postul de șef executiv de la marea bancă britanică Barclays este foarte instabil. Acest lucru este simțit acum și de către Antony Jenkins. Consiliul de administrație își pierde încrederea în manager. În primă fază postul va fi preluat de președintele consiliului, McFarlane.
Barclays face o nouă schimbare în conducere: CEO-ul Antony Jenkins trebuie să predea ștafeta după numai trei ani de zile pentru că nu a reușit să influențeze suficient de rapid și eficient trendul din cadrul companiei, spun cei din consiliul de administrație. Predecesorul său, Bob Diamond, a fost concediat în vara anului 2012 ca urmare a scandalului privind manipulările de dobânzi și a fost obligat să se retragă.
Dar nu numai la Barclays se invarte atât de rapid roata personalului. De la criza financiară această breaslă este foarte des afectată de scandaluri și se luptă adesea cu pierderea încrederii.
De doar câteva săptămâni șefii Deutsche Bank, Anshu Jain și Jürgen Fitschen, au avut parte de asemenea, de critici dure. Procesele de miliarde de dolari și dezvoltarea nesatisfăcătoare a acțiunilor au pus bazele despărțirii acestora de instituția pe care o conduceau.
Dar la Barclays schimbarea omului de top din conducere a venit mai puțin surprinzător decât la concurenții germani. Acum este clar pentru toată lumea că este necesar un nou pachet de competențe pentru etapa viitoare, informează consiliul de administrație. La fel de clar este și răspunsul pe bursă la această schimbare: hârtiile au înregistrat creșteri de curs pe bursa de la Londra.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Barclays-wirft-den-Chef-raus-article15467091.html