BEI prin BCR pune la bataie 30 de milioane euro credite de investitii pentru IMM-uri

04.-Investitie_shutterstock_106098992-920x315

IMM-uri dar  şi entităţi publice din România care implementează proiecte în industrie, servicii şi infrastructură au de astazi, la dispoziţie 30 de milioane de euro, bani oferiti de către Banca Europeană de Investiţii (BEI), prin intermediul BCR Leasing ca parte a unui credit de 75 milioane euro aprobat de BEI, din care 15 milioane euro au fost folositi la începutul acestui an.
„Finanţarea proiectelor implementate de IMM-uri şi companiile medii este un obiectiv-cheie al politicii BEI în România deoarece sectorul IMM şi al companiilor medii reprezintă motorul dezvoltării, inovaţiei şi creării de noi locuri de muncă. În cadrul acestei cooperări cu BCR Leasing, un partener consacrat al instituţiei de finanţare, BEI dă asigurări că beneficiile acestei implicări, adică termenii favorabili al creditării, vor ajunge la beneficiarii finali”, a spus Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele BEI responsabilul pentru România.
Creditul este acordat în cadrul unui Plan Comun IFI de acţiune pentru Dezvoltare în Europa Centrală şi de Sud-Est, program care intensifică implicarea în susţinerea continuării procesului de convergenţă, a accesului la finanţare al IMM-urilor, competitivitatea şi eficientizarea, precum şi securitatea energetică se afirma in comunicatul BCR.
„Parteneriatul dintre BEI şi BCR Leasing direcţionează resursele financiare direct către nevoile IMM-urilor, companiilor medii şi entităţilor din sectoarele publice. IMM-urile în special reprezintă aproape două treimi din PIB-ul României. Iniţiativa lor antreprenorială, rezultatul producţiei şi formarea capitalului sunt vitale pentru a creştere economică sănătoasă. Prin intermediul resurselor BEI, BCR Leasing este capabilă să ofere beneficii financiare cheie suplimentare: acces flexibil şi convenabil la achiziţii în leasing, consiliere financiară şi serviciile aferente care permit creşterea productivităţii pe termen lung şi o compatibilitate mai bună cu un mediu economic dinamic şi complex”, a sustinut Bogdan Speteanu, CEO al BCR Leasing IFN.
Împrumutul este pentru  investiţiile IMM-urilor legate de achiziţionarea, renovarea sau extinderea activelor corporale (altele decât terenuri), a cercetării şi dezvoltării şi a creării reţelelor de distribuţie pe piaţa internă şi pe alte pieţe din interiorul UE, acoperind nevoile de capital de lucru pe termen mediu şi lung pentru finanţarea ciclului lor comercial regulat.
Dar si  institutiile publice care deţin proiecte de investiţii în domeniile transportului, energiei, reziduurilor, telecomunicaţiilor, apei, sănătăţii şi educaţiei sau pentru locuinţele sociale pot accesa aceste fonduri.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 22 = 29