Beijingul construiește un aeroport în timp record

În prezent la Beijing se construiește cel mai mare aeroport din lume și se face acest lucru cu o viteză care îi face de râs pe administratorii proiectului aeroportului din capitala germană, BER. Dar boom-ul construcțiilor are și dezavantajele sale: zeci de locuitori ai satelor trebuie să renunțe la proprietățile lor.

Camioanele și betonierele pleacă și sosesc cu precizie de minut, controlorii de siguranță verifică documente, o macara se înalță și plasează la fix materiale. Zecile de gâturi de macarale ce se ridică pe cer servesc și drept adăpost de multe ori pentru muncitorii de pe șantier. Așa arată peisajul în China când se construiește un nou aeroport pentru capitală. Nimeni nu mai vrea să piardă timp: în septembrie 2015 au început lucrările la acest șantier, care după datele oferite de compania administratoare va deveni curând cel mai mare terminal aerian din lume, din punct de vedere al suprafeței.

Acum, la un an și jumătate mai târziu, lucrările au ajuns la aproape jumătate. Până în anul 2019 construcția ce prezintă șase brațe laterale caracteristice, de pe care vor decola mai târziu avioane, ar trebui să fie finalizată. Și spre deosebire de constructorii care lucrează la Berlin la o proiect similar, termenul pentru acest aeroport situat la 60 de kilometri sud de centrul orașului va fi respectat.

La sfârșitul lunii februarie, spune agenția națională de știri Xinhua, președintele chinez Xi Jinping a inspectat personal marele șantier și a dat asigurări că nu vor exista întârzieri. Acest lucru pregătește o doză suficientă de presiuni pentru constructori, care trebuie să fie capabili să lanseze pe data de 15 iunie 2019 primele zboruri de la această locație. Noul terminal ar trebui să fie capabil să găzduiască 45 de milioane de pasageri anual.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Peking-baut-Pracht-Flughafen-im-Eiltempo-article19788012.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

82 − 72 =