Beijingul dă afară funcționari publici

RTX29ANO

Pentru a face companiile de stat sustenabile din nou, guvernul chinez trece la măsuri drastice: numeroși angajați trebuie să își caute acum un job nou.

Un management mai flexibil, costuri reduse și datorii mai mici: guvernul chinez ordonă firmelor de stat să implementeze un program de sporire a eficienței, pentru a deveni mai competitive. Pe parcursul următorilor trei ani ele ar trebui să reducă nivelurile de conducere de la cinci până la nouă, câte sunt în prezent, la maxim trei sau patru, a decis cabinetul din jurul premierului Li Keqiang. Astfel, fiecare al cincilea manager va fi concediat. Această măsură va fi de asemenea sprijinită cu facilități fiscale și condiții favorabile de împrumut.

Până la sfârșitul anului următor firmele trebuie să își reducă costurile cu aproximativ 13,6 miliarde de euro. Noile angajări și salariile trebuie adaptate la nevoile pieței, cere guvernul. Nivelul de îndatorare trebuie de asemenea redus și să se introducă un control strict al costurilor. Companiile producătoare de cărbune și oțel trebuie să își reducă capacitatea cu zece procente până în 2017, ca urmare a supracapacităților de la nivel mondial.

China numără 112 companii, care se află în proprietatea statului sau care sunt conduse de la Beijing. La acestea se adaugă mii de firme, care aparțin de guvernele regionale și comunale. Guvernul vrea să atragă mai multe investiții private și astfel să asigure o creștere economică sănătoasă și stabilă.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Peking-feuert-Staatsdiener-article17727791.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

40 + = 43