Bihor: Peste 120 de persoane la inaugurarea anului jubiliar dedicat Seminarului Greco-Catolic, la împlinirea a 225 de ani

IMG_0957

Peste 120 de invitați din țară și străinătate au participat, sâmbătă seara, la inaugurarea anului jubiliar dedicat împlinirii a 225 de ani de la înființarea Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea, prima instituție de învățământ superior în limba română din Oradea.

“Pentru seminarul nostru teologic este o solemnitate, un moment de mare bucurie, în care celebrăm două secole și un sfert de istorie. Este prima instituție de învățământ superior în limba română care a existat la Oradea. Aici s-au format, de-a lungul vremii, atât preoții greco-catolici, cât și învățătorii și profesorii care urmau să învețe noile generații” a declarat rectorul seminarului, Anton Cioba.

Inaugurarea jubileului a debutat în biserica seminarului cu slujba arhierească oficiată de episcopul Virgil Bercea și rectorul Anton Cioba. Doi seminariști au primit reverenda, după care episcopul Bercea a oferit mai multe onorificențe și diplome omagiale unor clerici și laici, profesori sau oameni implicați în viața bisericii, precum și unor preoți din străinătate, colaboratori ai seminarului.

“Este un moment extraordinar pentru orașul nostru. Pentru că este una dintre primele școli românești care s-a deschis în țară și care a dat posibilitatea tinerilor orădeni, bihoreni, românilor din această parte de țară să învețe, să facă școală și să pornească pe un drum al vieții. Este foarte important să ne aducem aminte de istoria noastră. Nimic nu este mai frumos și mai înălțător, în opinia noastră, decât să fii preot, adică să îți oferi toată viața lui Hristos și oamenilor” a declarat episcopul Virgil Bercea.

Anul 2017 a fost decretat de către episcopul Virgil Bercea “An jubiliar” pentru seminarul teologic. Astfel toate activitățile de pe parcursul acestui an vor fi realizate sub egida Jubileu aniversar — 225.

Deschiderea anului va continua duminică dimineață, la Catedrala Sf. Nicolae, în prezența a 140 de oaspeți, episcopi, preoți, rectori ai seminariilor greco-catolice din țară și din străinătate, autorități locale și invitați.

Seminarul greco-catolic funcționează, în prezent, în strânsă colaborare cu Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Universitatea asigură cursurile, profesorii, titlurile, în ce privește relația cu statul, iar Biserica, pe de altă parte, asigură formarea lor comunitară, pastorală și bisericească.

“Este o colaborare care există de mulți ani între Universitatea Babeș-Bolyai și Biserica Greco-Catolică, fiind departamente ale facultății de teologie atât la Oradea, cât și la Cluj și la Blaj”, a precizat rectorul Anton Cioba.

Seminarul Greco-Catolic din Oradea s-a înființat, în anul 1792, de sărbătoarea Sfinților Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur (30 ianuarie), din ordinul Împăratului Leopold al II-lea.

Episcopul român unit al Oradiei Mari, Ignatie Darabant, a fost cel care a constatat nevoia de a avea un loc unde să se formeze clerul român și dascălii, pentru Eparhia de Oradea, recent înființată. Astfel a cerut împăratului înființarea Seminarului din Oradea, cel care avea să fie “un institut de creștere, menit să devină izvor de lumină și cultură, de dragoste de limbă și de neam pentru poporul român de la granițele apusene ale românismului”.

De-a lungul timpului, pentru a răspunde nevoilor tot mai mari ale aceluiași scop, clădirile s-au mărit și reînnoit, ajungându-se astăzi la un adevărat complex destinat învățământului catolic pentru toate vârstele. De-a lungul istoriei, această prestigioasă instituție și-a dovedit importanța, școlind numeroși tineri care au devenit profesori, preoți și episcopi.

În anul 1924, seminarul a ajuns la gradul de Academie Teologică de grad universitar, fiind însă desființat în anul 1948, când clădirilor li s-a dat altă destinație.

După căderea comunismului, în anul 1990, pe vremea episcopului Vasile Hossu, instituția s-a reînființat sub numele de Institutul Teologic Greco-Catolic. În anul 1998, sub păstorirea episcopului Virgil Bercea, se integrează în cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj Napoca, devenind Departamentul Oradea al Facultății de Teologie Greco-Catolică. În același timp, continuă să existe și Seminarul “Sfinții Trei Ierarhi, Vasile, Grigore și Ioan”, locul în care viitorii preoți se formează din punct de vedere spiritual, liturgic și pastoral.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

72 + = 78