Bitcoin futures au blocat un site bursier

.

 

Odată cu tranzacționarea instrumentelor financiare derivate reglementate pe burse oficiale, începe o nouă eră pentru Bitcoin. Nu se știe însă dacă această eră va fi una mai bună pentru investitori. Criticii avertizează cu privire la manipulări.

Prima zi de tranzacționare oferă indicii privind felul în care va arăta comerțul cu produse Bitcoin. Future-ele – contractele la termen pentru cumpărarea unui Bitcoin în luna ianuarie – au urcat brusc de la o valoare de circa 15.000 de dolari la peste 18.000, stabilizându-se până luni dimineața la pragul de 17.500 de dolari. Doar în primele patru ore de la tranzacționare comerțul a fost întrerupt de două ori de mecanismul de securitate de pe Bursa de Derivate de la Chicago.

Astfel de mecanisme de întrerupere comută automat ori de câte ori fluctuațiile depășesc o anumită amplitudine. În mod voluntar s-a desprins de rețea și pagina web a bursei. Interesul major manifestat pentru Bitcoin a depășit capacitatea serverului orientată exclusiv spre vizitele publicului specializat.

Primul produs Bitcoin tranzacționat pe o bursă reglementată marchează începutul unei noi ere. Contractele futures sunt în mod tradițional instrumente pentru asigurare împotriva volatilității. De asemenea, acest lucru face ca moneda virtuală anonimă și nereglementată să fie disponibilă și investitorilor instituționali.

Veștile din acest weekend au confirmat cât de riscante sunt astfel de investiții. Pe termen scurt Bitcoin este mai volatil ca niciodată. Chiar și noile contracte futures au fluctuat în prima zi de tranzacționare cu fix 25%. Mulți brokeri au subliniat faptul că efectul stabilizator al contractelor la termen se va resimți doar pe termen lung. În cazul fluctuațiilor actuale de curs este vorba despre probleme întâlnite la instrumente noi, care vor dispărea în timp și odată cu existența unui număr tot mai mare de participanți la piață.

https://www.n-tv.de/wirtschaft/Bitcoin-Futures

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 85 = 87