BMW i8 2019: baterie și autonomie mai mare

 

BMW aduce un aer nou pentru modelul său hibrid – vârf-de gamă, care are acum o vârstă de trei ani, îmbunătățind performanța, autonomia și stilul.

Prezentat la 2017 Los Angeles Auto Show, update-ul pentru i8 (cunoscut în industrie drept o reîmprospătare la mijlocul duratei de viață) aduce o majorare a capacității bateriei de la 7,1 kilowați-oră la 11,7 kilowați-oră, îmbunătățind autonomia automobilului de la 25 la 30 km în modul complet electric. Dar dacă veți cumpăra i8 pentru autonomia sa în modul complet electric, atunci mai bine vă orientați către altceva.

În schimb, se va implementa o baterie mai robustă care va alimenta un motor electric cotat acum la 141 de cai putere, o creștere de 12 cai față de motorul anterior. Motorul mai puternic este legat în continuare de un motor turbo cu combustie internă cu trei cilindri în linie și o capacitate cilindrică de 1,5 litri, care a fost ajustat pentru a produce mai puțin zgomot.

Sistemul combinat de propulsie produce acum un total de 369 de cai putere de la 362 cât avea modelul din generația anterioară. Cu toate acestea, actualizările de la trenul de rulare de pe i8 nu sunt cele mai mari vești pe care BMW le are în privința sub-brandului “i”. Noul BMW i8 Roadster 2019 atrage privirile tuturor.

Producția versiunii decapotabile la cinci ani de la debutul conceptului i8 Spyder nu va mai include locurile din spate și va căpăta o greutate redusă cu 60 de kilograme față de versiunea coupe. De asemenea i8 Roadster va beneficia de uși sport fără rame, un geam vertical în spate, un nou capac protector pentru motor și noi artificii aerodinamice pentru a canaliza mai bine aerul spre spoilerul din spate de pe Roadster.

BMW estimează o transformare a acoperișului de pe Roadster în circa 16 secunde, acesta putând fi ridicat sau coborât la viteze ale automobilului de până la 50 km/h. Versiunea 2019 a i8 Coupe pornește de la 148.495 de dolari. Noul Roadster este cotat la 164.295 de dolari, astfel că hibridul decapotabil devine cel mai scump model din gama BMW.

https://www.greencarreports.com/news/1114075_2019-bmw-i8-coupe-new-roadster-larger-battery-more-range

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 2 = 10