BP majoritar vinovat

deepwater-horizon

BP majoritar vinovat
BP încearcă să minimalizeze propria cotă de deversare de petrol în Golful mexic. Acum se pronunță pentru prima dată un judecător american: BP este principalul vinovat. Pedeapsa pentru grup ar putea crește în mod semnificativ.

Pentru prima dată un tribunal a declarat că BP sunt principalii vinovați de explozia și scufundarea Deepwater Horizon, care a provocat cea mai ghravă deversare de petrol din Statele Unite. Suma pierderilor ar putea crește în mod semnificativ, grupul ar putea ajunge să achite mai multe miliarde de dolari pentru consecințele cazului.

Compania petrolieră britanică BP poartă mare parte din vină pentru deversarea de petrol cu platforma Deepwater Horizon din 2010 și ar urma să suporte peste 18 miliarde de dolari amendă. Un judecător a decis că dezastrul s-a produs pe fondul unei neglijențe grave și a unor acțiuni intenționate, iar vina este în mare parte a companiei BP. Pentru prima dată un tribunal decide ca BP să fie principalul vinovat. Grupul a dat ca principali vinovați companiile sale afiliate Halliburton și Transocean, care au fost de asemenea responsabile pentru platformă și au plătit deja penalități. Judecătorul federal Carl Barbier a decis însă acum în New Orleans că BP a avut un comportament nechibzuit, iar riscurile de pe Deepwater Horizon au fost ignorate în mod deliberat.

Dieferența dintre neglijență simplă și agravantă este o problemă serioasă de evaluare a sancțunilor și poate crește semnificativ pedeapsa. În timp ce legile SUA pentru o simplă infracțiune aduc o simplă penalizare de 1000 de dolari pe baril (159 de litri) în cazul deversării de petrol, pentru cazurile de neglijență gravă această sumă sare la 4300 de dolari. Instanța încă nu a stabilit în ce fel se va calcula pedeapsa. Judecătorul a constatat însă neglijență, pentru care s-ar plăti 4,5 miliarde de dolari, mult mai puțin decât cele 18 miliarde posibile acum. BP a luat în considerare însă 42 de miliarde pentru eventuale costuri cu amenzi. Grupul a plătit deja 28 de miliarde de dolari pentru răniți și curățarea Golfului Mexic.

http://www.sueddeutsche.de/wirtschaft/deepwater-horizon-katastrophe-richter-gibt-bp-hauptschuld-an-oelpest-im-golf-von-mexiko-1.2117195#

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 23 = 33