Brad Pitt și Angelina Jolie, condamnați să plătească o jumătate de milion de euro unei artiste franceze

Un tribunal francez a condamnat în luna aprilie compania care administrează domeniul deținut de actorii americani Brad Pitt și Angelina Jolie în sudul Franței să plătească peste o jumătate de milion de euro unei artiste franceze care a lucrat acolo.

Aceste informații, dezvăluite joi de cotidianul francez Libération, au fost confirmate dintr-o sursă judiciară, scrie vineri AFP.

Curtea de Apel din Paris a emis la 19 aprilie o hotărâre în care îi dă câștig de cauză reclamantei Odile Soudant, artist specializat în instalații de iluminat, într-un litigiu cu societatea ”Château Miraval”.

Acesta este și numele vastei proprietăți din Var dobândite în 2008 de cuplul vedetă american, aflat acum în proces de divorț.

Justiția franceză a condamnat această societate să plătească aproape 450.000 de euro (facturi neplătite, datorii și prejudicii aduse imaginii și reputației) administratorului judiciar al companiei Lumieres Studio, creată de Odile Soudant, aflată astăzi în faliment.

Societatea Chateau Miraval a fost, de asemenea, somată să plătească plasticienei înseși puțin peste 8.000 de euro reprezentând onorarii, precum și 60.000 de euro prejudicii aduse imaginii și reputației sale. Cu încă 50.000 de euro costuri juridice, factura totală depășește 500.000 de euro.

În Libération, Odile Soudant, care a lucrat în special alături de celebrul arhitect Jean Nouvel, îl atacă pe actor: ”Brad Pitt m-a adus la faliment și și-a însușit munca mea”.

Potrivit ziarului, litigiul ar putea continua în domeniul drepturilor de autor.

Artista reproșează actorului că pretinde calitatea de autor al luminilor proiectate de ea pentru construcția din secolul al XVII-lea și dependințele acesteia, înconjurate de 400 de hectare de păduri și podgorii.

De asemenea, potrivit Libération, Odile Soudant a trimis o înștiințare oficială casei Guerlain. O reclamă pentru unul dintre parfumurile acesteia o arată pe Angelina Jolie pe domeniul Miraval, având la un moment dat în fundal o scară pe care artista franceză pretinde că a pus-o în lumină.

Cele două vedete de film au asigurat în luna martie că, în ciuda separării lor, proprietatea pe care și-au celebrat căsătoria în 2014 nu este de vânzare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 3 = 5