Brandurile se pot folosi de AR pentru maximizarea productivității

În următorul deceniu realitatea augmentată are posibilitatea să devină cel mai bun instrument de maximizare a productivității inventat vreodată. Acest lucru ar putea suna straniu la început, iar majoritatea demo-urilor cu AR ce sunt disponibile azi pe smartphone sunt cel puțin stângace, cu foarte puține utilizări practice sau aplicații în lumea reală, iar cele câteva căști cu realitate augmentată ce există acum pe piață sunt urâte și impractice.

Cu toate acestea, industria se află acum doar la început. La fel cum primul telefon mobil cântărea la vremea sa peste 2 kg și avea o utilitate foarte limitată, este doar o chestiune de timp până ce se va crea valoare reală pentru consumatori. Valoarea este un aspect subiectiv, dar există ceva cu care putem fi toți de acord. Pentru a fi considerat o inovație reală, un produs trebuie să elimine o problemă reală din viețile noastre.

Timpul este cel mai de preț bun al nostru, iar toți aspirăm să risipim tot mai puțin timp cu sarcini care nu ne plac. De la avioane la radio, internet sau telefoane mobile, toate aceste produse au redus drastic stresul din viețile noastre, ceea ce ne-a permis să călătorim, să comunicăm și să accesăm informație mai rapid decât niciodată.

Un exemplu perfect din ziua de azi sunt asistenții vocali precum Amazon Echo sau Google Home, pe care 17% dintre americani îl dețin deja. Asistenții vocali ne ajută cu sarcini cotidiene, precum cumpărăturile, întocmirea unei liste cu melodii preferate sau programarea termostatului, toate aceste lucruri care ne ajută să economisim în primul rând timp.

Realitatea augmentată este următorul pas logic. Pentru prima dată vom avea indicii vizuale fără a ne uita la un ecran. Această schimbare a interfeței va crește productivitatea noastră prin înlăturarea acelor întreruperi de atenție între dispozitiv și lumea reală. Este de așteptat ca domenii precum formarea profesională, producția, proiectarea sau întreținerea să renunțe la aceste aspecte care întrerup atenția și să poată crește productivitatea cu 20%.

Dacă aplicăm aceste lucruri la piața consumatorilor, AR ne va da posibilitatea să facem mai multe lucruri deodată, mai eficient decât am făcut-o până acum.

https://vrscout.com/news/brands-leverage-ar-boost-productivity/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 − = 5