Brexitul ar putea scumpi cu 13% micul dejun englezesc

Consumatorii britanici ar putea să plătească cu până la 12,8% mai mult pentru un mic dejun englezesc tipic, care include șuncă, cârnați, suc de portocale, fasole și ciuperci, ca urmare a introducerii unor tarife de import suplimentare în situația în care Marea Britanie părăsește blocul comunitar fără un acord de liber schimb, arată un studiu realizat de firma de consultanță KPMG.

Potrivit calculator KPMG, costul unui mic dejun englezesc tipic ar crește cu 3,02 lire sterline, de la 23,59 până la 26,61 lire sterline, sau 12,8%, adică de aproape patru ori mai mult decât rata inflației, care în luna mai a fost de 2,9%.

Calculele KPMG se bazează pe ipoteza că Marea Britanie va urma regulile vamale ale Organizației Mondiale a Comerțului, dacă nu va ajunge la un acord cu UE până în luna martie 2019. În acest caz, sucul de portocale din Spania și uleiul de măsline din Spania și Italia ar fi produsele care ar înregistra cele mai mari creșteri de prețuri de 34 și respectiv 30%, se arată în raportul KPMG. În analiza KPMG, laptele, ouăle și pâinea au provenit din Marea Britanie însă alte produse au fost în mod intenționat importate în scopuri demonstrative.

“Dacă Marea Britanie părăsește UE fără un acord comercial, ne putem aștepta atât la prețuri mai mari cât și la o creștere a birocrației la graniță. În plus, analiza noastră nu reflectă creșterile de costuri cu care consumatorii și retailerii se confruntă deja ca urmare a deprecierii lirei și nici costurile unor noi bariere non-tarifare”, a precizat directorul KPMG, Bob Jones.

Negocierile pentru o “retragere ordonată” a Marii Britanii din Uniunea Europeană au fost lansate luna trecută la Bruxelles de negociatorul-șef al blocului comunitar, Michel Barnier, și ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, într-o primă întâlnire pentru a stabili prioritățile procesului “de divorț”. Se așteaptă ca Londra să părăsească UE la sfârșitul lunii martie 2019, adică la doi ani după declanșarea oficială a procedurii de ieșire de către premierul Theresa May la 29 martie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

53 + = 63