Britanicii planifică interzicerea motoarelor diesel și pe benzină

Scandalul privind motoarele diesel, în care sunt implicați tot mai mulți producători, distorsionează imaginea industriei constructoare de mașini. În Germania unele metropole vor să interzică accesul mașinilor cu motoare diesel în centrele orașelor. Marea Britanie face un pas suplimentar: vrea să interzică toate motoarele cu ardere internă.

Marea Britanie vrea aparent să interzică vânzarea oricăror vehicule cu motoare diesel sau pe benzină. Guvernul britanic va anunța aceste planuri în zilele următoare, spun mai multe publicații britanice. Pentru protecția mediului, nici măcar automobilele hibrid, care pe lângă un motor electric au și unul diesel sau pe benzină, nu vor mai fi înmatriculate începând cu această dată. Pe străzile britanice vor mai fi autorizate doar automobilele electrice.

Ministerul Mediului de la Londra nu a putut fi contactat pentru a oferi declarații. Chiar și Franța planifică o interdicție pentru mașinile cu motoare diesel și pe benzină din anul 2040. După estimările experților, cererea pentru motoare cu ardere internă va scădea în următorii ani sub presiunea prevederilor pentru protecția mediului. Având în vedere costurile mai ridicate și autonomia mai redusă, mașinile electrice constituie în prezent doar o cotă redusă a vânzărilor totale de automobile.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Briten-planen-Diesel-und-Benziner-Verbot-article19953769.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 61 = 71