Bulgarii au început să – și scoată banii din bănci pentru a finanța antreprenorii; avem angel investors

Bulgarii au început să își scoată banii din bănci pentru a finanța antreprenorii, iar mediul de afaceri din țară este propice pentru IT, susține Lyubomir Yanchev, directorul general al MClimate, o companie dezvoltată cu fonduri europene, care produce dispozitive inteligente pentru locuință.

“Am început să avem în Bulgaria angel investors. Oamenii au început să își scoată banii din bănci pentru a ajuta antreprenorii. (…) Nu sunt un patriot, așa cum sunt alții. Dacă este nevoie să plec din țară, o pot face. Acum avem un mediu propice pentru afaceri aici. E adevărat că nu avem drumuri ca în Germania, dar e un mediu bun pentru IT și, dacă îi dau cuiva un salariu de 1.500 de euro pe lună aici, se crede rege. Acum producem dispozitivele în două locații din Bulgaria”, a spus Yanchev, la un eveniment organizat de investEU.

El a creat o companie și a realizat, cu fonduri europene, dispozitive inteligente care conectează locuința la smartphone, oferind, de asemenea, posibilitatea ca acestea “să învețe” preferințele clientului în ceea ce privește confortul.

“Nu mă gândesc la un IPO (ofertă publică inițială — n. r.), deoarece cred că o eventuală listare (la bursă — n. r.) m-ar distrage de la activitatea mea. Dacă am nevoie de finanțare, am de unde să fac rost în Bulgaria”, a afirmat antreprenorul.

Întreaga investiție în companie se ridică la 1,1 milioane de euro, din care 200.000 de euro au fost asigurate prin JEREMIE, în perioada 2014-2016. Fondurile au fost investite în cercetare și dezvoltare, precum și în echipament. MClimate are acum patru birouri în lume, respectiv în Sofia, Bergamo, Madrid și New Delhi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 3 = 4